Panouri scumpe lângă operele lui Brâncuşi

Alba-neagra cu panourile informative ce urmează să fie amplasate în cele două parcuri care găzduiesc operele lui Constantin Brâncuşi. În ciuda faptului că a fost întocmit un proiect de hotărâre prin care se ia în calcul demararea investiţiei, primarul Marcel Romanescu l-a scos de pe ordinea de zi pentru că nu era sigur că se vor găsi bani în vistieria municipalităţii. De altfel, abia s-au găsit fonduri pentru a asigura deszăpezirea în luna decembrie.

Potrivit proiectului de hotărâre discutat de aleşii locali în şedinţele de comisii, în cele două parcuri din Târgu Jiu, precum şi în centrul oraşului, urmau să fie amplasate panouri de informare şi avertizare a turiştilor. „Panourile vor fi montate în Parcul Central, în Parcul Coloanei şi în parcul care găzduieşte operele din piatră, lângă Casa Gănescu. Vor fi făcute din materiale speciale, de dimensiuni mari. Vor fi iluminate pe timp de noapte şi vor avea reflex pentru ca noaptea să fie uşor citite. Este vorba despre 16 panouri de informare şi avertizare. Sunt obţinute autorizaţiile de construcţie, avizele de la Ministerul Culturii. Noi intenţionăm şi montarea unor panouri electronice. Suntem în curs de a evalua această investiţie”, a declarat Doru Strâmbulescu, directorul Centrului Brâncuşi.

Consilier: Se chinuie de trei ani să le facă!

Primele două serii de panouri de avertizare, de exemplu, au conţinut greşeli. Consilierul local Cristian Toader Pasti a explicat că investiţia este oportună, însă speră ca responsabilii de proiect să-şi facă treaba ca la carte. „Centrul Brâncuşi se chinuie de trei ani de zile să le facă. Proiectul este prins în lista de investiţii. Nu le-au pus în operă pentru că nu au avut bani. Sunt panouri care pun în valoare operele lui Brâncuşi. Trebuie avizate de Ministerul Culturii. Au nevoie de un proiect, de toate avizele, sunt panouri complexe, imposibil să le mai greşească. Suma solicitată este de un miliard de lei vechi. Preţul unui panou este destul de mare, de vreo 6000 de lei. Este foarte bine ca acestea să fie făcute la standarde europene şi să fie făcute cu atenţie”, a avertizat consilierul local Cristian Toader Pasti.

Proiectul, scos de pe ordinea de zi

Între timp, înainte de şedinţa de Consiliu Local, primarul Marcel Romanescu a decis să scoată proiectul de pe ordinea de zi pentru că acesta nu ar fi avut număr de înregistrare, referat de specialitate ori avizul de la Direcţia Economică. Până când se va stabili dacă sunt bani, investiţia rămâne în stand by. Pentru amplasarea celor 16 panouri, este nevoie de peste 100 de mii de lei. „Vom pierde timp şi timpul înseamnă multe lucruri. Eu nu sunt de acord ca acest proiect să fie scos de pe ordinea de zi. Am şi vorbit acum două ore elogios de Primăria Târgu Jiu că facem aceste panouri şi acum ne răzgândim”, a fost explicaţia lui Pasti.

În discuţii, a intervenit şi viceprimarul Adrian Tudor. El le-a explicat consilierilor că, în şedinţa viitoare, va aduce proiectele care vor fi prezentate pe un videoproiector pentru ca toţi cei prezenţi să înţeleagă de ce este nevoie de aceste panouri şi de ce costă atât. „Vedem o sumă atât de mare şi e normal să ne întrebăm de ce înseamnă atât de mult”, a declarat Tudor.

AMENZI

Între timp, turiştii sunt avertizaţi că nu mai au voie să atingă operele lui Brâncuşi. Până acum, poliţiştii locali au aplicat 77 de amenzi, în valoare totală de 27.650 de lei, a transmis Alexandra Petriţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu Jiu.

Tot pentru a supraveghea mai bine sculpturile, reprezentanţii Centrului Brâncuşi anunţă că vor monta 15 camere în cele două parcuri. La imagini, vor avea acces şi poliţiştii locali. Vizitatorii care ating operele lui Brâncuşi riscă până la 2.500 de lei amendă.

Vizualizări: 629

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: