Greu de strâns caii de pe străzile din Târgu Jiu
Municipalitatea din Târgu Jiu a aprobat un regulament privind activitatea de capturare, adăpostire şi valorificare a animalelor de pe domeniul public. Este vorba de cai, vaci, măgari sau alte animale scăpate din curţile proprietarului sau abandonate, găsite pe străzile din oraş. Regulamentul este însă greu de pus în aplicare.
Această activitate va fi desfăşurată de societatea Edilitara Public SA a Consiliului Local Târgu Jiu. Există însă o problemă cu transportul animalelor la adăpostul special amenajat. Societatea Edilitara nu dispune de o autospecială cu care să poată căra animale de talie mare. „În bugetul pe anul 2018, am avut o discuţie cu domnul director Zaharia, dânsul va reuşi să prindă în bugetul de la Edilitara şi o maşină care să poată să deservească la prinderea animalelor de pe străzile din Târgu Jiu”, a precizat primarul Marcel Romanescu.
Proprietarii care revendică animalele de la obor trebuie să achite o taxă de gloabă de 150 lei/animal şi o taxă de 20 lei/zi pentru adăpostire şi rănire. După expirarea termenului de 5 zile lucrătoare, animalele nerevendicate vor trece în proprietatea municipiului Târgu Jiu, iar valorificarea acestora se va face la preţul de piaţă, fără a fi efectuate alte proceduri de evaluare. Din sumele rezultate în urma valorificării, societatea Edilitara îşi va acoperi cheltuielile efectuate cu această activitate.