Pandurii speră să aibă arbitrii de partea lor

Pandurii Târgu Jiu va juca vineri, 6 aprilie, de la ora 14.00, cu liderul Ligii a II-a, Dunărea Călăraşi. Meciul va fi pe terenul din Motru, urmând a fi televizat pe DigiSport 1. Antrenorul echipei din Târgu Jiu speră să câştige... cu arbitrii.

Pandurii va juca următoarele patru etape pe teren propriu. Chiar cinci, dacă punem la socoteală meciul cu Olimpia Satu Mare, echipă desfiinţată, care va fi trecut în contul gorjenilor cu scorul de 3-0. „Ne pregătim pentru meciul cu Dunărea Călăraşi, o echipă foarte bună, care nu a pierdut de 23-24 de etape. O echipă puternică şi ca lot de jucători, dar şi foarte bine susţinută”, a spus Adrian Bogoi.

Antrenorul de la Pandurii a spus într-o emisiune la Radio Infinit că arbitrajul a dezavantajat în ultimele etape echipa lui. Speră ca, pe baza legii compensaţiei, să fie invers în următoarele meciuri. „În ultimele meciuri au fost nişte decizii ale arbitrilor care pe noi ne-au afectat şi ne-au privat de nişte rezultate mai bune. Există o lege a compensaţiei şi sperăm ca în meciurile următoare aceste decizii să fie în favoarea noastră, pentru că nu cred că a fost nimic intenţionat. La meciul cu Hermannstadt, cel puţin 30-40 de minute echipa din Sibiu putea să joace în 9 sau 10 jucători. Arbitrii au lăsat meciul cursiv, nu au dat cartonaşele care se impuneau la momentul respectiv. Cu Clinceni, tot aşa, au fost nişte decizii care au dus la golurile pe care le-am luat, iar la ultimul meci, cu Afumaţi, după un început foarte bun al nostru de meci, am luat două goluri din faze fixe, primul din corner, după un fault clar”, a spus Bogoi.

Înaintea acestui meci, Pandurii era pe locul 18, cu 24 de puncte.

Vizualizări: 554

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: