Pandurii debutează în play-off tot cu CSM Reşiţa

Pandurii Târgu Jiu susţine sâmbătă primul meci din play-off-ul Seriei a 7-a  Ligii 3, urmând să joace în deplasare. Adversarul gorjenilor din această primă etapă este acelaşi din ultima etapă a sezonului regulat, CSM Reşiţa.

Pandurii se va deplasa în week-end la Reşiţa, acolo unde are programat meciul din prima etapă a play-off-ului.

Gorjenii abordează partea a doua a sezonului cu acelaşi lot destul de subţire şi afectat de numeroase accidentări.

Antrenorul Mario Găman nu este foarte optimist cu privire la prinderea locului de baraj, locul doi în clasamentul seriei, după ce CSM Deva, a doua clasată la final de sezon regulat, a luat un avans de zece puncte. Sigur acestea nu sunt greu de recuperat dacă gorjenii îi înving pe cei de la Deva în toate cele trei meciuri programate în această parte a campionatului dar acest lucru este destul de dificil.

Chiar în această săptămână, pentru că a avut mulţi jucători accidentaţi şi doi convocaţi la echipele naţionale, antrenorul Mario Găman a fost nevoit să apeleze la câţiva juniori ai clubului. „Intervin accidentări, acum am avut 14 seniori şi am chemat 3 juniori de la U19. Asta este situaţia, ne-am asumat-o, nu am putut face transferuri şi vedem ce soluţii găsim pentru etapele ce vor veni”, s-a plâns Găman care l-a pierdut etapa trecută şi pe căpitanul Truşescu.

Meciul cu CSM Reşiţa se va disputa sâmbătă, 2 aprilie, cu începere de la ora 17:00, aceasta devenind ora oficială de joc a meciurilor din Liga 3 în luna aprilie.

Vizualizări: 488

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: