Pandurii cere FRF „o reacţie pe măsură” împotriva Stelei

Clubul Pandurii Târgu Jiu a permis celor patru jucători din lot, convocaţi pentru turneul de jocuri de verificare al echipei naţionale, să se prezinte la lot pentru stagiul din Antalya. Cristian Săpunaru, Ioan Hora, Mihai Răduţ şi Adrian Ropotan au părăsit cantonamentul echipei Pandurii din regiunea Cadiz din Spania pentru a se deplasa în Antalya şi nu vor putea fi prezenţi la două meciuri amicale importante pe care echipa le avea programate în această săptămână.

Antrenorul principal al echipei Pandurii, Edward Iordănescu, a precizat că a decis să permită jucătorilor să se alăture lotului naţional deşi, din punctul său de vedere, pentru echipa sa este un dezavantaj faptul că nu va putea pregăti partea a doua a acestui sezon în formulă completă: „Ţinând cont de faptul că toate cluburile sunt guvernate de aceleaşi reguli şi că decizia organizării turneului echipei naţionale a fost luată în şedinţa Comitetului Executiv al FRF, am hotărât că e moral să lăsăm jucătorii să se prezinte la echipa naţională. Pentru Pandurii e un capital de imagine, dar şi un motiv de mândrie, iar pentru jucători o oportunitate deosebită, însă, din punctul meu de vedere, al antrenorului, este un dezavantaj imens. Mi-aş fi dorit să am întreg nucleul de jucători în această perioadă specială pentru a ne putea parcurge etapele precompetiţionale şi a pregăti perioada de play-off în formulă completă”.

Răducan cere FRF să reacţioneze
Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan, a explicat că astfel de convocări la echipa naţională onorează clubul Pandurii şi că a reprezenta România la acţiunile premergătoare Campionatului European, şi apoi la competiţia europeană din Franţa, ar trebui să fie o prioritate naţională solicitând reacţii ferme din partea Federaţiei Române de Fotbal faţă de cluburile care nu vor permite jucătorilor convocaţi să se prezinte la echipa naţională, în vederea stagiului de pregătire din Antalya: „Pentru Pandurii este o onoare să aibă jucători convocaţi la echipa naţională. Considerăm că reprezentarea României la Campionatul European constituie o prioritate naţională. În condiţiile în care urmează un play-off foarte echilibrat, este fair play ca toate echipele să respecte decizia Comitetului Executiv de a lăsa jucătorii să se prezinte la echipa naţională, cu riscul de a suferi la capitolul omogenitate. Dacă una dintre echipe nu respectă regulamentele în vigoare cerem o reacţie pe măsură din partea FRF. Dacă nu va urma o reacţie pe măsură, ne vom rezerva dreptul de a chema jucătorii convocaţi la echipa naţională înapoi în Spania”. Steaua este echipa care ar fi trebuit să dea şase jucători la naţională, dar a refuzat.

Vizualizări: 321

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: