Pandurii are prioritate pe terenurile de antrenament

Primarul Marcel Romanescu a dezminţit informațiile potrivit cărora în week-end li s-ar fi transmis paznicilor de la stadion că Pandurii Târgu Jiu are interdicţie pe cele două terenuri de antrenament. Edilul afirmă chiar că Pandurii are prioritate în faţa altor cluburi private sau echipe de juniori care vor să se antreneze în baza sportivă.

Incidentul din week-end, când paza stadionului ar fi fost anunțată să nu mai lase pe terenul de antrenament echipa locală Pandurii, s-a datorat modificării unei ore de antrenament din cauza vremii ploioase de sâmbătă.

Primarul Marcel Romanescu a precizat că  vrea să evite astfel de neînţelegeri pe viitor şi a amintit că primăria susţine Pandurii Târgu Jiu. „Ţinând cont de faptul că, până la urmă, susţinem acest club de fotbal, am făcut un apel la cei care conduc acest club să ne trimită un grafic cu programul de antrenamente al grupelor de juniori şi echipei de seniori pentru cele două terenuri folosite ca teren de antrenament. Ne-au trimis un anumit program şi sper să găsim cea mai bună soluţie”, a explicat edilul, care susţine că nu vrea să lase Pandurii fără terenuri de antrenamente, ba chiar le oferă cu prioritate terenurile.

Celelalte solicitări de închiriere se vor onora eventual în afara orelor de program ale clubului Pandurii: „Am mers pe această idee că, pentru folosirea acelor terenuri, în primul rând trebuie să ne comunice programul de antrenamente clubul Pandurii şi apoi, în afara acelui program, pot apărea şi alte solicitări de la alte echipe, cluburi private sau echipe ale LPS, CSS sau de la o altă entitate sportivă şi o să le programăm în programul orar care să nu coincidă cu programul pe care ni l-au comunicat cei de la Pandurii. Ţin în mod deosebit ca Pandurii să poată activa, atâta timp cât va exista echipa, doar pe arena din Târgu Jiu”.

Edilul a mai precizat că săptămâna viitoare, în şedinţa de Consiliu Local, va propune ca, pe perioada stării de alertă sau stării de urgenţă, să se reducă la jumătate chiria pentru folosirea bazei sportive principale.

Primarul a declarat că va mai propune şi o anumită chirie modică pentru clubul Pandurii Târgu Jiu în vederea meciurilor care se vor disputa în campionat.

Vizualizări: 491

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: