Pandurii a perfectat pentru vineri primul amical

Pandurii Târgu Jiu va susţine vineri primul meci amical din perioada de vară, la Târgu Jiu urmând să ajungă CSM Reşiţa. Până atunci tot lotul, dar şi staff-ul tehnic şi medical, va efectua alte teste pentru coronavirus, acestea fiind obligatorii înaintea fiecărui joc amical.

Pandurii îşi continuă normal pregătirea pe terenul de antrenament din incinta Complexului Sportiv Municipal, acolo unde vineri este programat şi un prim meci de verificare. Antrenorul Călin Cojocaru a renunţat în week-end la o parte dintre jucătorii aflaţi în probe, dar locul celor plecaţi a fost luat de alţi jucători care vor fi urmăriţi în meciurile amicale ce se vor desfăşura doar cu respectarea protocolului medical, care presupune efectuare de teste pentru Covid-19.

„Încercăm pentru vineri să stabilim un meci cu CSM Reşiţa, avem acordul de principiu, dar asta presupune ca testele să fie în regulă ca să putem juca acest amical.  Nu putem juca amicale decât dacă avem teste efectuate şi, de aceea, ambele echipe sunt testate. Pentru că fiecare echipă e obligată se testeze jucătorii prin protocolul medical. Testele au început deja şi miercuri vor fi finalizate la toţi jucătorii şi stafful tehnic şi personalul care lucrează la echipă, toată lumea va face aceste teste, inclusiv asistentul medical şi maseurul. Ne aşteptăm să fie toate negative pentru a putea susţine acest amical cu Reşiţa de vineri”, a precizat directorul sportiv Camilian Floroiu la Radio Infinit.

Cea mai mare parte a jucătorilor de la Pandurii au mai efectuat teste deşi nu s-a jucat încă nici un meci amical, acestea fiind solicitate la venirea în cantonamentul echipei. Întreg lotul, inclusiv jucătorii veniți în probe, se află cantonat la Centrul de Copii și Juniori, jucătorii neavând încă voie să folosească vestiarele sau sala de forță.

Vizualizări: 768

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: