Pandurii a luat un punct important de la Arad
Pandurii Târgu Jiu a remizat la Arad în meciul cu UTA din etapa a 29-a intermediară, programată miercuri după amiază. Gorjenii au condus cu cel mai periculos scor din fotbal, 2-0, după care au fost conduşi cu 3-2 şi au egalat pe final de meci.
Pandurii se întorc de la Arad cu un punct foarte important în cursa pentru salvarea de la retrogradare. Gorjenii au condus cu 2-0 la pauză în meciul cu UTA şi puteau aduce acasă chiar toate cele trei puncte dacă Adrian Bogoi ar fi avut în lot jucători mai experimentaţi care să păstreze rezultatul arătat de tabelă la pauză. Din păcate, tinerii săi jucători i-au dat mari emoţii şi puteau chiar să piardă jocul, fiind apoi conduşi cu 3-2.
Pandurii a început perfect meciul de la Arad cu câteva faze spectaculoase care l-au avut în prim-plan pe Blejdea, cel mai bun jucător al gorjenilor în acest meci. Blejdea a fost jucătorul care a fost coautor la primul gol, centrând înșelător în careul gazdelor, de unde Patrik Popescu doar a împins mingea în poartă din careu.
Nu trecuseră nici şapte minute de la debutul partidei şi pandurii puteau să își dubleze imediat avantajul, tot după o pasă excelentă a lui Blejdea, dar Dodoi n-a reușit să îl învingă pe portarul arădean Șeroni.
În minutul 25 însă a fost rândul lui Blejdea să marcheze, după ce a fost găsit excelent în careu de Brînzan, iar atacantul gorjenilor nu a greșit, trimițând mingea în poartă.
La scorul de 2-0, jucătorii de la Pandurii s-au relaxat şi au permis gazdelor să atace mai mult, aceştia reuşind rapid egalarea după pauză. UTA a reușit să întoarcă rezultatul de la pauză după mai puţin de 15 minute de la reluarea jocului, egalând prin golurile lui Popa, care a redus din handicap în minutul 57, iar doar două minute mai târziu scorul a devenit 2-2, după golul marcat de Ciucur.
Cel care a adus apoi UTA în avantaj, în minutul 72, a fost Ciprian Rus, cu un șut puternic, din fața porții. După zece minute, Pandurii şi-a salvat onoarea şi a marcat din nou, golul egalării fiind reuşit de Gabriel Dodoi, dintr-o pasă a aceluiași Blejdea, când mai erau mai puțin de zece minute până la final.
Fostul golgheter al gorjenilor, Dodoi, a fost la primul său joc ca titular după o accidentare care l-a ţinut mai mult timp departe de teren. De remarcat şi prezenţa lui Daniel Ciobanu în lotul gorjenilor, şi acesta fiind la debutul în acest retur, după ce a suferit în iarnă o operaţie de apendicită. Ciobanu a intrat pe finalul jocului înlocuindu-l pe Dodoi.
După acest rezultat de egalitate, Pandurii a mai urcat un loc în clasament şi se află pe locul 10, la 4 puncte de Daco Getica București, care ocupă ultima poziție retrogradabilă.
Pentru Pandurii va urma un meci mult mai dificil în weekend, pe terenul sintetic de la Târgu Jiu, unde gorjenii vor întâlni liderul ligii secunde, Academica Clinceni.
UTA Arad – Pandurii 3-3
Stadion: Motorul (Arad - Arad);
Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); Asistenţi: Ioan Alexandru Corb (Satu Mare) şi Răzvan Ionuţ Soponar (Baia Mare).
UTA: Bodea – R. Ivan (’75, Cr. Costin), El Hasni, Şeroni (’80, Isac), Copaci – Melinte, Hrezdac – Ciucur, Cr. Matei (’54, D. Popa), Kanda – C. Rus. Antrenor secund: Cristian Păcurar.
Pandurii: Al. Costache – Vasilescu, Oiţă, R. Bratu, Brînzan, Raiciu, Trancă (’54, R. Gheorghe), Vodă, Dodoi (’83, Ciobanu), Blejdea (’86, Dănescu), P. Popescu. Antrenor: Adrian Bogoi.