Pandurii solicită 11 miliarde lei vechi de la Primărie

Pandurii a cerut în instanţă returnarea banilor plătiţi pe utilităţi la stadion în perioada în care a achitat diferite sume de bani pentru întreţinere la  stadion şi terenuri, deşi era în vigoare un contract de comodat care prevedea clar că acestea trebuie suportate de către proprietarul stadionului, Primăria Târgu Jiu.   

Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu are joi termen într-un proces cu Primăria Târgu Jiu în care solicită returnarea banilor plătiţi de clubul târgujian începând din 2014, pentru plata a diverse utilităţi la baza sportivă, stadion, terenuri de antrenament, centrul de juniori, chiar şi închirierea terenului de la Severin pe perioada cât Pandurii au jucat acolo,  aceste obligaţii ale Primăriei fiind prevăzute prin contractul de comodat încheiat cu Pandurii.

Marin Condescu a precizat că acestea nu s-au mai plătit începând din 2014, deşi erau obligatorii până în 2035, când se încheie contractul de comodat. „Din punctul nostru de vedere, cele mai grave lucruri împotriva clubului Pandurii s-au întâmplat în anul 2014. Începând din 2014  mulţi dintre membri asociaţi nu au mai plătit cotizaţia, printre care şi Primăria. Mai grav e că nu au mai plătit nici obligaţiile prevăzute prin contractul de comodat, încheiat între Municipiul Târgu Jiu şi Pandurii, privind Complexul Sportiv. În acest contract este destul de clar stipulat  că toate investiţiile cu destinaţie sportivă, pe care le făcea clubul Pandurii în stadion, pe perioada contractului de comodat, vor intra gratuit în proprietatea Municipiului Târgu Jiu, la finalul contractului de comodat. În schimb Municipiul Târgu Jiu se angaja să plătească toate utilităţile din complexul sportiv, având în vedere că nu numai fotbal se juca în acel complex, existau şi alte ramuri sportive reprezentate”, a explicat Condescu prevederile contractului de comodat, asumate dar nerespectate de cei de la Primărie după plecarea sa de la club.

Datoria solicitată pentru a fi returnată acum de Primărie se ridică la 11 miliarde de lei vechi: „De atunci, din 2014, au ajuns acum, în 2019, la 11 miliarde de lei vechi, bani pe care i-am cerut în instanţă, pentru ca Primăria să achite aceste obligaţii pe care le au faţă de club în baza acestui contract. De aceea nu înţelegem atitudinea celor din Consiliul Local  şi ce vor să facă. Şi ar fi bine să se orienteze foarte repede. Joi este procesul privind plata utilităţilor de la stadion în conformitate cu acel contract de comodat iar valoare estimată este de 11 miliarde lei vechi”.

Din 2014, Pandurii a folosit practic stadionul doar o jumătate de an, dar echipa s-a mutat apoi la Centrul de copii şi juniori, unde a plătit constant utilităţi, şi a jucat la Severin, unde doar o perioadă scurtă Primăria a achitat închirierea terenului, deşi şi aceasta era una dintre obligaţiile asumate când a început demolarea vechiului stadion.

Vizualizări: 1,072

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: