Pădurar agresat în timpul serviciului
Cristian P., pădurar al Ocolului Silvic Perișor din cadrul Direcției Silvice Dolj, a fost agresat sâmbătă, 10 octombrie a.c., de o persoană surprinsă în timp ce tăia ilegal arbori în cantonul silvic al cărui titular este.
Angajatul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva se afla într-o acțiune de monitorizare a unei lucrări când a descoperit într-o parcelă învecinată o persoană care tăiase ilegal trei arbori, cu un volum de 1,3 metri cubi. Acesta a urmărit atelajul încărcat cu lemne, iar când a ajuns în satul Verbicioara, pădurarul a fost înconjurat de mai multe persoane recalcitrante, iar persoana suspectată de tăieri ilegale l-a lovit cu un obiect contondent în zona capului.
Pădurarului Cristian P. i s-au acordat îngrijiri medicale, având un traumatism la nivelul capului. În prezent, starea sa este stabilă, transmite Romsilva.
Agresorul a fost identificat de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Plenița, lemnul tăiat ilegal a fost confiscat, iar cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Băilești.
Începând cu anul 2015 și până în prezent s-au înregistrat 171 agresiuni la adresa personalului silvic care asigură paza pădurilor administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri aflate în proprietatea publică a statului român, aproximativ 48% din totalul pădurilor la nivel național, și asigură servicii silvice pentru circa un milion de hectare păduri aflate în alte forme de proprietate.