Ovidiu Tender, eșec la Tribunalul Gorj
Magistrații din Târgu Jiu au respins contestația omului de afaceri Ovidiu Tender. Acesta a contestat executarea unei pedepse în baza deciziei Curții Constituționale, fiind vorba despre dezincriminarea abuzului în serviciu.
Tender a fost condamnat la 12 ani de închisoare cu executare în cadrul unui dosar privind mai multe infracțiuni printre care și abuzul în serviciu. Omul de afaceri spera ca această contestație să-i fie aprobată de către judecătorii de la Tribunalul Gorj, însă aceștia au respins-o.
Motivarea magistraților încă nu este cunoscută, conform avocatului omului de afaceri Ovidiu Tender, care oricum a executat deja pedeapsa primită.