Orban: Trebuie să investim masiv în energie verde

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi, la Constanţa, că în perioada următoare Guvernul va acorda o importanţă deosebită investiţiilor din domeniul energiei. El a fost în vizită la demararea lucrărilor de construcţie a unei centrale de producere energie electrică în cogenerare, pe platforma Midia.

"Suntem într-o perioadă de schimbare majoră, aş spune aproape o revoluţie în domeniul energiei. În special ca urmare a green deal - ului, a noii politici europene, în următoarea perioadă va trebui să facem investiţii masive în producerea de noi capacităţi de energie şi dezvoltarea de astfel de capacităţi de energie care să fie prietenoasă cu mediul şi care să permită producerea energiei cu cele mai moderne tehnologii, cele mai mari randamente, astfel încât să asigurăm competitivitate economiei româneşti", a afirmat Ludovic Orban.

Preşedintele PNL a amintit că în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă este alocată suma de aproximativ 1,5 miliarde de euro în domeniul energiei şi că există un fond de modernizare care va fi utilizat pentru susţinerea de investiţii în acest domeniu.

Vizualizări: 1,483

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: