Oltenii au eliminat FCSB din Cupa României
Universitatea Craiova a învins, miercuri, fără mari emoții FCSB, scor 2-0, pe Arena Națională. Oltenii și-au asigurat astfel calificarea în sferturile de finală ale Cupei României.
FCSB a pierdut cu Universitatea Craiova, scor 0-2, fiind eliminată din Cupa României. Golurile meciului au fost marcate de Carlos Mora și Alexandru Mitriță.
Carlos Mora a deblocat tabela, în prelungirile primei reprize (45+2), trimițând în poartă mingea deviată de Gjoko Zajkov după un corner, iar Alexandru Mitriță a semnat cea de-a doua reușită, în minutul 85, cu un șut direct din lovitură liberă de la marginea careului.
Gigi Becali, patronul FCSB, recunoaște că a desconsiderat Cupa României după ce echipa sa a fost eliminată din competiție. Finanțatorul roș-albaștrilor nu a stat prea mult pe gânduri și a tras o concluzie cât se poate de clară.
„Ne calificam, trebuia să câștigăm și după să jucăm (n.r. mai departe în Cupă)…m am gândit că mergem mai departe, dar nu e o problemă.
Nu a fost așa…am jucat prima repriză mai mult cu rezervele, nu a fost așa o mare diferență. În a doua repriză când au intrat băieții…Ei nu au văzut după ce s-a făcut primul 11 că nu e așa mare interes? Ce să le ceri oamenilor ăstora, că nu sunt mașini.
Am jucat cu echipa a doua. Ce ei nu și-au dat seama că nu o să ne rupem capul la meciul ăsta. Voiam să ne calificăm, dar m-am uitat la meci de parcă nu era al meu”, a declarat Gigi Becali pentru Fanatik.
În urma acestui rezultat, oltenii au ocupat poziția a doua în grupa B, cu șase puncte.