Ocupă abuziv locurile de parcare pentru persoanele cu handicap!
Dacă ești persoană cu handicap și locuiești în Târgu Jiu trebuie să ști că ai loc de parcare special și gratuit, oferit prin lege de către administrația locală. Există astfel de locuri special amenajate și inscripționate de către primărie, dar problema este că sunt mereu ocupate, însă nu de către cei cărora le sunt destinate!
Târgu Jiul are multe locuri de parcare pentru persoanele cu handicap, dar cei cărora le sunt destinate se plâng că acestea sunt mereu ocupate.
Am încercat să vedem, timp de mai multe zile, câte din aceste locuri sunt ocupate de deținătorii cardurilor speciale pentru persoanele cu handicap și am constatat că, de fapt, locurile de parcare pentru persoane cu handicap sunt ocupate mai peste tot prin Târgu Jiu de șoferi care nu au nici un fel de problemă și nici un handicap. Mai exact, acele carduri ce trebuie amplasate la loc vizibil în parbrizul mașinii nu existau, semn că locurile erau ocupate abuziv. Ba chiar am descoperit și un ATV parcat pe un loc pentru persoanele cu dizabilități!
Conform legii, în spaţiile de parcare de pe lângă clădirile de utilitate publică, precum şi în cele organizate ca parcări publice, vor fi adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu handicap.
„Persoanele cu handicap sau reprezentanţii legali ai acestora, la cerere, pot beneficia de un card-legitimaţie pentru locurile gratuite de parcare. Autovehiculul care transportă o persoană cu handicap posesoare de card-legitimaţie beneficiază de parcare gratuită”, se arată în Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Potrivit acestei legi, în spaţiile de parcare ale domeniului public, administratorul acestora repartizează locuri de parcare gratuită persoanelor cu handicap care au nevoie de astfel de parcare.
Respectând această lege, Primăria Târgu Jiu a amenajat în parcările publice, la sediile instituțiilor sau al principalelor bănci sau supermarketuri, cel puțin două locuri speciale și semnalizate pentru persoanele cu handicap.
Acest lucru însă pare să fi fost făcut degeaba, pentru că persoanele cu handicap nu prea pot beneficia de locurile speciale de parcare din zona instituțiilor, acestea fiind mereu ocupate de șoferi cu tupeu care nu se gândesc deloc că ocupă un loc care este destinat unei persoane cu nevoi speciale.