O specie dispărută de porumbel a reapărut după 100 de ani

Natura surprinde mereu cu puterea de a readuce la viață specii despre care se știa că au dispărut. Un astfel de exemplu este o specie rară de porumbel care a reapărut după mai bine de 100 de ani.


O expediție care a avut loc recent în Papua Noua Guinee a confirmat apariția porumbelului-fazan cu ceafă neagră, o specie pierdută de porumbel care nu a mai fost văzută de 140 de ani. „Pentru o mare parte a călătoriei, părea că nu vom avea nicio șansă să găsim această pasăre”, a declarat Jordan Boersma, lider al expediției și cercetător postdoctoral la Cornell Lab of Ornithology. „Mai aveam doar două zile până la sfârșitul timpului nostru pe insula Fergusson din Papua Noua Guinee, când una dintre camerele noastre de la distanță a înregistrat pasărea plimbându-se și desfășurându-și coada”, a spus cercetătorul, citat de descoperă.ro.

â Grupul a surprins primul videoclip dar și fotografii statice ale păsării, o specie mare de porumbel care trăiește pe pământ și are o coadă ca de fazan. S-ar putea ca această specie pierdută de porumbel să existe doar departe în interior pe Insula Fergusson, pe un teren geotermal fierbinte, extrem de accidentat, împletit cu râuri întortocheate și plin de insecte și lipitori.

Nu se știe aproape nimic despre porumbelul-fazan cu ceafă neagră, în afară de faptul că două exemplare au fost colectate în 1882.

Ecologiștii sunt îngrijorați însă, pentru că proprietarul suprafeței unde a fost găsită pasărea a spus echipei de căutare că tocmai a semnat un acord cu o companie de exploatare forestieră, o mișcare care ar putea amenința porumbelul-fazan cu ceafă neagră și habitatul său. Echipa caută finanțare astfel încât să se poată întoarce pe insula Fergusson și să încerce să afle câte exemplare au mai rămas din această specie.

Vizualizări: 5,086

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: