O nouă alertă aeriană pe teritoriul României
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că o nouă alertă aeriană a fost declanșată azi-noapte, când în jurul orei 2.30 „o țintă aeriană de mici dimensiuni” a fost detectată de radar în largul Mării Negre. Patru avioane de luptă au fost ridicate pentru monitorizarea situației. Acestea au urmărit traseul țintei, care a intrat pe teritoriul României în zona Gura Portiței și s-a îndreptat spre localitatea Cogealac.
Adâncimea maximă de pătrundere pe teritoriul național a fost de 19 km. Aeronavele de luptă nu au avut contact vizual cu aceasta în niciun punct de pe traseul de evoluție, precizează sursa citată.
Sistemul de supraveghere a pierdut semnalul radar la sud de localitatea Cogealac, în jurul orei 4.30, iar la ora 5.10 a încetat alerta aeriană.
„Din datele disponibile la acest moment, nu a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național. Forțele Ministerului Apărării Naționale vor executa, începând cu această dimineață, cercetări în zonă”, a anunțat MApN.
Amintim că un mesaj RO-Alert a fost emis în Constanța, joi seară, referitor la posibilitatea căderii unor drone. Populația a fost sfătuită să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecție civilă sau, în lipsa unui adăpost, să rămână în case, departe de pereții exteriori și geamuri. Ministerul Apărării a ridicat avioane de luptă pentru monitorizarea situației.