O femeie din Mătăsari a născut pe marginea unei ulițe

O femeie din Mătăsari și-a adus copilul pe lume pe marginea unui drum din localitate. Ea a sunat la 112 când și-a dat seama că urma să nască, însă până când echipajul medical a ajuns la fața locului, bebelușul a venit pe lume. Din fericire, atât mama, cât și copilul sunt bine, iar acum se află internați în Spitalul Județean. 

Mama, în vârstă de 36 de ani, se află la a șaptea naștere.

„Când am ajuns noi, copilul venise pe lume. Este vorba despre un băiețel perfect sănătos, pe care mămica l-a învelit, cum a știut ea mai bine, într-un prosop. Am aflat că vrea să-i pună numele Adrian, după numele ei. Noi i-am transportat la Spitalul Județean din Târgu Jiu, unde au fost internați și li s-au acordat îngrijirile medicale de specialitate”, a declarat asistenta din cadrul SAJ Gorj.

Vizualizări: 2,147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: