O femeie din Leleşti, şi flămândă şi violată

Zile de coşmar pentru o femeie ce locuieşte singură la Leleşti. Aceasta a fost violată sâmbătă noaptea de doi tineri din localitate, care ştiau că aceasta să singură de ani de zile. Au ameninţat-o cu moartea şi de teamă, până luni seara, victima nu a povestit nimic nimănui. A doua zi oamenii au anunţat Poliţia şi, astfel, la scurt timp, suspecţii au fost prinşi, ieri fiind emise şi mandate de arestare preventivă pe numele lor pentru 29 de zile.

Victoriţa Motorga este venită la Leleşti de la Turburea. Nu şi-a făcut acte şi, a atare, nici de ajutor nu poate beneficia de la autorităţile locale. Casa în care stă este doar o construcţie fără geamuri şi cu uşi legate cu şireturi în loc de clanţe sau yale. Cocenii de porumb sunt pe post de lemne, iar patul este o denumirea prea pompoasă pentru obiectul pe care doarme aceasta. În astfel de condiţii s-a produs violul de sâmbătă noaptea, sărăcia şi teama victimei determinând-o să nu spună nimănui nimic. Duminică toată ziua a zăcut, iar luni seara a mers la o vecină şi i-a povestit necazul, durerea învingând teama. „Au fost trei care au intrat peste ea, dar doi am înţeles că au batjocorit-o. Nişte nemernici, nu pot să spun altceva. Noi îi dăm de mâncare femeii ăştia, ştim cât de greu trăieşte, cred că nu mâncase ceva, era flămândă, iar ei, beţi, au venit să îşi bată joc de ea”, declară una dintre vecine, care se teme şi ea pentru siguranţa ei.

Niciunul dintre cei doi suspecţi nu a vrut ieri să recunoască faptul că ar avea vreo vină. De fapt, peste femeia în vârstă de 41 de ani au intrat trei indivizi, băuţi bine, unul dintre ei neimplicându-se însă în faptele violente de care a avut parte victima. Acesta nici nu s-a opus, iar după un timp s-a retras, acum devenind principalul martor al anchetatorilor. „Sâmbătă noaptea au intrat peste mine. Erau doi care m-au violat, m-au bătut şi m-au dezbrăcat. Au tras pantalonii de pe mine, iar eu nu am putut să mai ţip că mi-au pus mâna la gură. M-au bătut bine şi apoi şi-au făcut poftele cu mine”, declară femeia, care trăieşte într-o sărăcie lucie.

Poliţiştii le-au dat însă repede de urmă celor doi indivizi, ambii fiind acuzaţi de viol. Ei şi-au petrecut noaptea trecută după gratii, pentru faptele de care sunt acuzaţi riscând să rămână acolo până la 18 ani.

Vizualizări: 192

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: