O echipă din Liga 2, la un pas de neprogramarea în campionat!

CS Mioveni a fost la un pas de neprogramarea în campionat. De fapt sancțiune a primit-o din partea Comisiei de Disciplină și Etică a FRF în ședința din 13 noiembrie dar, între timp CS Mioveni și-a ridicat sancțiunea de neprogramare la următoarele meciuri din Liga 2.

Echipa fusese sancționată astfel după ce conducerea clubului nu a achitat baremurile cuvenite arbitrilor și observatorilor la jocul găzduit cu CS Tunari, câștigat cu scorul de 4-0, în etapa a 12-a a Ligii 2.

Invitat la ”Sport Plus”, emisiune a postului local Argeș Plus, conducătorul clubului din Mioveni a explicat cum de s-a ajuns la această sancțiune care îi punea în pericol echipei prezența cel puțin la următorul meci din campionat, contra Metaloglobus, în runda a 14-a a sezonului regulat.

”E adevărat că nu am achitat la momentul acela baremul de arbitraj, pentru că, din cauza legislației, a fost o lege dată atunci în care n-am mai putut să achităm cash, cum se achitau baremurile de arbitraj până la momentul respectiv. Noi, în zilele trecute, am achitat baremul și nu riscăm nicio reprogramare pentru următorul joc de acasă”, a transmis Cojocaru, care s-a scuzat prin a spus că există și alte cluburi din primele trei ligi ale fotbalului românesc cu probleme, deci consideră că ceea ce se întâmplă la CS Mioveni nu este ceva ieșit din tipar.

După retrogradarea din prima ligă, după două sezoane petrecute în elită, o premieră pentru club, CS Mioveni nu o duce deloc bine financiar, fiind asaltată de memorii făcute de foștii jucători rămași cu restanțe. Clubul argeșean se află aproape săptămânal pe masa comisiilor FRF. „În contextul în care primarul Mioveniului este reținut după ce i s-a făcut un flagrant în care a fost prins înapoind o mită primită în trecut, iar acesta era principalul susținător al clubului, instituția pe care o conduce fiind principalul sponsor, echipa se află într-o perioadă tulbure privind fondurile de care dispune. Președintele executiv al echipei galben-verde susține că se încearcă găsirea unor sponsori pentru a se depăși aceste momente grele”, scrie liga2.ro care a prezentat pe larg acest caz.

Un lucru este cert în acest moment, CS Mioveni este datoare față de mai mulți foști jucători ai săi, iar litigiile atrag, pentru moment, penalități din partea FRF, deci noi datorii pentru club.

Doar la mijlocul săptămânii trecute, clubul argeșean a cumulat o amendă de 9.000 lei din litigiile cu Gomes Garruti, Liviu Antal și Alexandru Greab. Dacă nu se vor achita datoriile către aceștia, atunci CS Mioveni va începe să fie depunctată și să aibă interdiție la transferuri și/sau legitimat noi jucători.

Vizualizări: 1,669

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: