Novak Djokovic a făcut apel la decizia de expulzare din Australia
Sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial în tenisul masculin, a contestat joi în justiţie decizia autorităţilor australiene de a-i anula viza şi de a-l expulza din ţară, o decizie care s-a transformat într-un incident diplomatic, informează AFP.
Conform unei surse judiciare, un magistrat din Melbourne, Anthony Kelly, va trebui să examineze joi după-amiază plângerea sârbului, reţinut de serviciile de imigrare din Melbourne la sosirea sa, miercuri seară, cu intenţia de a participa la Openul Australiei.
Călătoria cu peripeţii a lui Djokovic în Australia a provocat un incident diplomatic, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, acuzând Australia de "rău tratament" faţă de campion.
Preşedintele Serbiei a declarat că a vorbit cu liderul mondial la telefon şi a scris pe contul său de Instagram că "toată Serbia că este cu el (Djokovic) şi că autorităţile vor lua toate măsurile necesare pentru ca răul tratament la care a fost supus cel mai bun jucător din lume să înceteze imediat".
Djokovic, care a primit marţi o derogare medicală pentru a participa la Openul Australiei, a fost blocat miercuri pe aeroportul din Melbourne din cauza unei probleme cu viza.
Potrivit presei australiene, jucătorul care a câştigat de nouă ori turneul Australian Open şi care a luat marţi avionul în direcţia Melbourne după ce a anunţat obţinerea acestei derogări, nu ar fi completat formularul corect pentru tipul de viză pe care l-a cerut.
Serviciul vamal federal a contactat guvernul statului Victoria, a cărui capitală este Melbourne, când s-a constatat că echipa lui Djokovic a solicitat "tipul greşit de viză", a indicat The Age. Djokovic a încercat să intre în ţară cu o viză de muncă ce "necesita acordul guvernului statului Victoria", potrivit cotidianului The Australian.
Jaala Pulford, ministrul Sportului în statul Victoria, a afirmat miercuri după-amiaza într-un tweet că statul său a refuzat această cerere.
Federaţia australiană de tenis (TA), organizatoarea turneului Australian Open, a confirmat marţi că Djokovic a primit o ''derogare medicală'' pentru a putea juca primul Grand Slam al anului (17-30 ianuarie). Această derogare medicală, ale cărei motive nu au fost explicate, a stârnit multe critici în Australia, în presă, în lumea politică şi cea a sportului.
Premierul australian Scott Morrison a ameninţat miercuri că îi va cere lui Novak Djokovic să prezinte dovada că derogarea medicală pe care a primit-o pentru a participa la Openul Australiei este justificată, în caz contrar tenismanul sârb va fi trimis acasă "cu primul avion".
Directorul Openului Australiei, Craig Tiley, care este preşedinte al Federaţiei australiene de tenis, a spus că "ar fi cu siguranţă util dacă Novak ar explica condiţiile în care a solicitat şi a obţinut o derogare". El a adăugat: "Îl încurajez să vorbească despre asta cu comunitatea. Am trecut printr-o perioadă foarte dificilă în ultimii doi ani şi aş aprecia câteva răspunsuri la asta."
Djokovic nu a spus niciodată dacă s-a vaccinat sau nu împotriva Covid-19, ceea ce a lăsat să planeze îndoiala în legătură cu participarea sa la Australian Open.