Noul premier din Vietnam a studiat în România

Vietnamul şi-a reînnoit conducerea luni, în timpul unei sesiuni a Adunării Naţionale, alegându-l pe Nguyen Xuan Phuc, până acum în fruntea guvernului, în funcţia de preşedinte al ţării, şi pe Pham Minh Chinh în funcţia de prim-ministru, relatează EFE.

Noul prim-ministru Pham Minh Chinh a studiat în România, a lucrat la Ambasada Vietnamului în România şi cunoaşte relaţia dintre cele două ţări.

Potrivit presei din Vietnam, Pham Minh Chinh era, în 1989, Prim secretar la Ambasada Republicii Socialiste Vietnam în România. Are diplome de profesor asociat, doctor în drept, inginer constructor.

Pham Minh Chinh are 62 de ani. Potrivit Ambasadei Vietnamului la Bucureşti, sub conducerea noului guvern, ţara va continua să menţină stabilitatea politică şi să facă paşi mari în dezvoltarea socio-economică în contextul în care epidemia de COVID-19 se dezvoltă încă în moduri complicate în întreaga lume. În ceea ce priveşte perspectivele relaţiilor dintre Vietnam şi România, acestea vor cunoaşte o evoluţie pozitivă.

Vizualizări: 1,268

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: