Ce ţară va testa programul de lucru de 4 zile

Săptămâna de muncă de 4 zile se va testa în 200 de firme din Spania, iar angajații vor fi plătiți la fel pentru un orar scurt de muncă. Rezultatele programului pilot se vor analiza după un an de aplicare a acestui program.

Cine nu îşi doreşte ca weekend-ul să înceapă mereu de vineri, dar acest lucru nu este încă posibil. Totuşi Spania va testa, din toamnă, săptămâna de lucru de 4 zile, să vadă dacă acest program poate deveni o realitate. Săptămâna de lucru de 32 de ore poate deveni reală dacă o țară ca Spania o va introduce în mod legal. Dezbaterea există de mai multă vreme și în alte țări, dar nimeni nu a găsit formula de testare masivă.

Guvernul de la Madrid a decis, așadar, să investească 50 de milioane de euro într-un program pe 3 ani, prin care minim 200 de companii vor proba acest model, iar angajații vor veni 4 zile pe săptămână la birou. Marea întrebare este dacă munca nu cumva este mai eficientă într-un timp mai scurt. Pe lângă productivitate, cercetătorii au o bănuială că suntem mult mai motivați să ne îndeplinim sarcinile dacă avem mai puțin timp la dispoziție. Pandemia a revoluționat munca de la distanță și experții cred că va ajuta la introducerea unui orar mai scurt de muncă, pentru ca oamenii să aibă timp liber pentru familie și pentru hobbyuri. Asta înseamnă, desigur, că vom fi plătiți pe ceea ce facem, nu pe cât stăm la serviciu.

Pentru început, proiectul va fi recomandat anumitor domenii cum sunt industria IT, avocatura, consultanța și firmele cu peste 3 mii de angajați.

Datele vor fi prelucrate de ministerul Muncii și de un grup de experți din domeniul universitar. Dacă acest proiect se va transforma într-o realitate, în viitor, weekend-ul spaniol va fi cel mai mare din lume.

Vizualizări: 1,612

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: