Noi cazuri de COVID în Gorj. 28 de teste, în așteptare!
Județul Gorj are trei noi cazuri de coronavirus. Direcția de Sănătate Gorj a raportat pentru data de luni, 1 iunie, 146 de cazuri de coronavirus, cu trei mai multe decât în ziua precedentă.
În plus, de la începutul pandemiei, la nivelul județului Gorj, s-au prelevat 2.674 de teste, din care 28 sunt în așteptare.
„În data de 1 iunie 2020, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel: 36 persoane în carantină instituționalizată (5 persoane au intrat in carantină în ultimele 24 de ore; 6 persoane au ieșit din carantină în ultimele 24 de ore); 2.494 persoane se află în autoizolare la domiciliu (123 persoane au intrat în autoizolare la domiciliu și 314 persoane au ieșit din autoizolarea la domiciliu în ultimele 24 de ore); 146 cazuri confirmate cu COVID-19 (pe raza județului Gorj), din care: 78 persoane vindecate și externate; 55 persoane (internate în spitale din județul Gorj), 6 persoane (internate în spitale din județele de domiciliu) și 7 persoane decedate. Menționăm că datele prezentate se pot modifica, în funcție de evoluția epidemiologică”, a anunțat DSP Gorj.