Noi audieri în dosarul deschis după transferul unui pandur

Noi audieri în dosarul deschis după transferul jucătorului CS Pandurii, Alexandru Vlad, în Ucraina! Potrivit unor surse, ultimul audiat la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Gorj este Eugen Pîrvulescu, fostul președinte executiv al CS Pandurii. În acest dosar a fost audiată și Anamaria Prodan, impresarul jucătorului pentru care Pandurii ar fi primit în 2013 suma de 2 milioane de euro. Dosarul a stat pe loc atâta vreme cât Condescu dispăruse de la conducerea Pandurii.

Dosarul a fost deschis după un control făcut de ANAF în 2014. Cercetările au reînceput recent. La Pandurii este din nou prezent Marin Condescu, fostul președinte, el fiind învinuit de inspectorii ANAF pentru acest transfer. Inspectorii ANAF susțin că acordul de transfer al jucătorului la Dnepr, în Ucraina, nu conține semnătura impresarului Anamaria Prodan sau a firmei acesteia, Reghe Building SRL.

Prodan, la masa credală

Chiar și așa, Anamaria Prodan a facturat comision de transfer de mii de euro de la Pandurii, solicitarea fiind în calitate de impresar cu licență, nu în numele Reghe Building SRL. Inspectorii ANAF susțin că cei din conducere ar fi trebuit să nu accepte la plată factura de la Reghe Building SRL. Pe această speță a fost deschis și un proces, Anamaria Prodan Reghecampf solicitând în instanță comisionul. CS Pandurii Târgu Jiu, condus de Mihai Prunariu la vremea aceea, susține că acest comision a fost plătit deja și că Pandurii Târgu Jiu nu datorează nicio sumă de bani agentului.

„Rămâne de văzut în viitorul apropiat dacă această societate comercială putea să emită factura fiscală la îndemnul agentului de jucători și dacă în obiectul său de activitate avea activități de genul «transferuri jucători», «activități de impresariat sau consultanță», susținea CS Pandurii printr-un comunicat de presă.

În 2013, Anamaria Prodan a fost audiată în calitate de martor la IPJ Gorj. La ieșire, ea a declarat că transferul lui Vlad a fost perfect legal. Anamaria Prodan Reghecampf PFA s-a înscris la masa credală, probabil pentru a recupera această sumă de bani.

Vizualizări: 1,290

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: