Negocieri CCM: Noul buget, prezentat sindicatelor. Același rezultat!
Directorul general al CE Oltenia, Sorinel Boza, le-a prezentat sindicatelor bugetul de venituri și cheltuieli și jumătate din timpul petrecut în ședință au fost discuții în contradictoriu. Sindicatele au cerut noi informații din buget, deși au mai făcut-o de câteva ori, iar administrația se face că plouă. În prezentarea de joi nu sunt diferențe față de prezentarea bugetului de acum două săptămâni. Liderii au plecat nervoși de la negocieri, dar noi discuții vor fi luni.
Liderul FNME Dan Pîrvulescu spune că acest buget va f negociat. „Trebuie discutat. Luni o să discutăm, pentru că atunci vine și Ciobotărică. Marți trebuie prezentat bugetul la Minister. Cheltuielile cu personalul, față de bugetul de anul trecut, sunt mai mici cu 35 de milioane, generate de plecările din anul trecut și concedierile de anul acesta. Trebuie să ne arate defalcat pe servicii, poate putem face noi acele lucrări și să nu mai plătim pe alții“, a declarat Dan Pîrvulescu.
Negocierile pentru CCM au un ritm încet, fiind abia la articolul 25, iar articolul salarizării este 150. Cele două părți, administrația și sindicatele, anunțaseră că finalul lunii martie este termenul pentru semnarea noului CCM. (M.B.)