Ne prăbuşim. Şi nu va deconta PSD!

Este evident pentru toată lumea că ţopăiala fiscală a guvernelor lui Dragnea a aruncat instituţiile publice în gard. Mai sunt bani doar pentru salarii şi pentru funcţionarea curentă şi mai nimic pentru investiţii. Pe cale de consecinţă, multe firme private, în principal din zona construcţiilor, se vor duce şi ele în gard. Pe măsură, firmele se vor închide şi vor concedia oameni, banii la buget vor fi şi mai puţini.

Ne prăbuşim, dar nu acum. În aceste zile are loc forumul economic de la Davos, acolo unde România nu are reprezentanţi. Deşi sunt sute de şefi de state şi de guvern, mii de oameni de afaceri de top din toată lumea. România nu este la Davos pentru că nimeni nu a fost preocupat să fie, nu din alt motiv. Dar, câtă vreme nici când au venit două avioane cu oameni de afaceri din Japonia la Bucureşti nu s-a sinchisit nimeni, nu trebuie să ne mai mire nimic.

Ei bine, la Davos, în aceste zile, se discută totuşi de România. Mai bine zis, de criza din România. Criza politică de azi şi criza economică ce se întrevede la orizont. Nivelul de alertă va fi la jumătatea acestui an, spune senatorul PNL Florin Cîţu. Liberalul are surse care spun că la Davos partenerii strategici ai României vorbesc despre o „criză românească” în trei dimensiuni: „criza politică şi instituţională”, „criza economică profundă generată de dezechilibre economice vizibile şi uşor de anticipat” şi „criza morală a societăţii româneşti”.

Fără îndoială, criza politică şi cea economică sunt generate de criza morală. Este inadmisibilă toleranţa românilor la mafioţii din politică. Ce spun eu toleranţă, aceşti mafioţi au milioane de fani care îi votează şi care urăsc tinerii frumoşi şi liberi, urăsc investitorii străini, urăsc procurorii şi iubesc hoţii, urăsc duşmani inventaţi de PSD gen Soros, urăsc adevărul şi iubesc minciuna.

Dar nu, PSD nu va deconta acest dezastru. Pentru că, după cum s-a discutat tot la Davos, guvernul PSD negociază pentru obţinerea unui împrumut uriaş, al doilea ca mărime din istoria de după 1989. Cu împrumutul ăsta, PSD îşi mai poate păcăli electoratul o vreme. Şi probabil vor face pasul înapoi la timp, pentru a deconta alţii dezastrul. Ţinta lor este să câştige prezidenţialele din 2019, iar după aceea potopul.

Vizualizări: 998

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: