Nu am înţeles niciodată de ce instrumentarea unui dosar penal durează câţiva ani în România. Cu excepţia unor dosare complexe, nu există motive obiective pentru ca un dosar să fie în lucru ani şi ani. Am tot auzit că sunt multe dosare pe cap de anchetator, dar nu cred în explicaţia asta. Ori e lipsă de profesionalism, ori e ordin de la partid.

Cazul Aparegio. Poliţia a anunţat de vreo săptămână că a deschis dosar penal. Un jurnalist a făcut publice toate documentele care atestă falsul şi abuzul în serviciu. Cât timp credeţi că va trece până când vom avea o soluţie pe acest dosar? Vor fi ani. Mulţi ani. Pentru că PSD, pentru că servicii, pentru că masonerie.

Abia aştept să vină ziua în care să scriu o ştire despre un dosar care priveşte persoane importante din Gorj şi care a fost soluţionat în câteva zile. Indiferent de soluţie. În alte ţări, asta e normalitatea şi aşa ceva nu ar fi subiect de ştire. În România, când un dosar penal este rezolvat într-un termen rezonabil, e Breaking News.

Asta mă face să-mi aduc aminte de o întâmplare de acum 20 de ani, când lucram la un ziar din Craiova. Pe atunci, saloanele de spital erau pline de gângănii, păturile şi saltele erau rupte, paturile ruginite, geamurile crăpate. Un ziarist american a venit în schimb de experienţă în redacţie şi era uimit că gândacii din spitale nu sunt un subiect de presă. Spunea că subiectul trebuie ţinut zilnic pe prima pagină, până când este rezolvată problema. Noi încercam să îi explicăm că nimeni nu cumpără un ziar care are pe prima pagină un subiect cunoscut de toată lumea. Şi că ştire, la Craiova, era dacă un salon de spital era zugrăvit, pentru că asta se întâmpla foarte, foarte rar. Mizeria nu mai era o ştire.

Probabil că americanul avea dreptate. Noi ne-am obişnuit cu nenorocirile din jurul nostru şi nu le mai dăm atenţie. Nu există niciun motiv obiectiv pentru care organele de anchetă nu au finalizat încă dosarul Aparegio. O săptămână era mai mult decât suficient. Cu toate acestea, nu ne vom mira dacă peste cinci ani va fi tot în lucru. Aşa e în România! Aşa că titlul acestui text nu va deveni niciodată titlul unui articol, pentru că ce scrie acolo nu se poate întâmpla în România.