Muzeul “Brâncuși”, gol și la șase luni de la așa-zisa inaugurare
Liberalii inaugurau cu fast, pe 19 februarie, Muzeul Național “Constantin Brâncuși” de la Târgu Jiu. Voiau să demonstreze că ei au făcut în câteva săptămâni ce nu reușiseră pesediștii într-un an. A fost de fapt o spoială, făcută chiar de Ziua Națională dedicată sculptorului gorjean. La șase luni distanță, directorul muzeului ne spune că turiștii pot vedea doar pietrele aduse cândva de Brâncuși în curtea clădirii. Și că muzeul nu îndeplinește condițiile pentru primirea vizitatorilor, iar proiectul de reabilitare a fost deja respins de Ministerul Culturii.
Inaugurarea Muzeului Național ”Constantin Brâncuși” de la Târgu Jiu a avut loc în luna februarie a acestui an, atunci când în incinta instituției de cultură au fost expuse câteva fotografii ce au fost împrumutate. În prezent, muzeul găzduiește câteva fotografii, împrumutate și acestea. Nu are nicio operă și probabil că nici nu va avea, fiind o sinecură creată pentru politicienii aflați la guvernare, indiferent de culoarea lor politică.
Întrebat în cadrul unei conferințe de presă a PNL Gorj, directorul Muzeului Național ”Constantin Brâncuși”, Denisa Șuță, spune că turiștii pot vizita Masa Rebut și trovanții ce se află în curtea muzeului.
În ceea ce privește accesul în imobil, Șuță spune că sunt limitați din acest punct de vedere, tocmai pentru că este nevoie ca anumite condiții prevăzute de legea muzeelor să fie respectate.
”În privința organizării altor evenimente culturale suntem destul de limitați. Trebuie să îndeplinim anumite condiții prevăzute de legea muzeelor. Există o singură expoziție pe care o avem împrumutată, dar facem demersuri pentru a putea să îndeplinim condițiile impuse de legea muzeului pentru a putea primirea vizitatorilor. Muzeul nu este un imobil care să poată îndeplini aceste condiții”, a spus Șuță, la șase luni de la inaugurare.
Practic, deși plătim cu toții funcționarea unui muzeu, cu director, cu angajați, putem vedea pietrele din curte, pe care le puteam vedea dintotdeauna. Asta ne spune directorului muzeului. “Singurele lucruri ce pot să fie vizitate sunt cele din exteriorul clădirii, fiind vorba despre Masa Rebut și Trovanții. Dată fiind și clasificarea suntem limitați și în privința modificărilor de structură sau de altă natură. Noi facem eforturi administrative de a intra în legalitate”, a spus Denisa Șuță, candidați pe lista PNL Gorj pentru un noi mandat de consilier județean.
Același director a mai fost întrebat și despre ce idei are în privința unui proiect privind reabilitarea muzeului. Denisa Șuță a mai afirmat faptul că a avut un proiect ce a fost respins, dar soluții sunt și se fac demersuri în acest sens.
”Am elaborat un proiect pentru accesare de fonduri guvernamentale care se derulează prin Ministerul Culturii. Nu am avut posibilitatea de a apela la o firmă de specialitate, motiv pentru care noi, cei care lucrăm la muzeu, am elaborat acest proiect. Din nefericire, am pierdut proiectul cu 70 de puncte, fiind necesare 76 pentru a trece. Mergem mai departe și avem la bază documentația în vederea elaborării studiului de fezabilitate și ulterior să trecem la restaurarea monumentului. Pentru că am pierdut acest proiect, vom merge pe Compania Națională pentru Investiții. Avem depusă o cerere de finanțare, așteptăm să intrăm în lista sinteză și să vedem ce demersuri vom face pentru accesarea finanțării. Până în luna iulie a anului trecut, la Muzeul Național Constantin Brâncuși nu s-a putut face nimic în privința imobilului, dat fiind faptul că imobilul nu era în administrarea instituției, ci în administrarea Ministerului Culturii”, a spus Denisa Șuță, care este director al muzeului de la începutul anului.