Mort de beat, s-a răsturnat cu ATV-ul

Infracțiuni pe banda rulantă și-a trecut în cazier un tânăr din Plopșoru. S-a răsturnat cu un ATV pe o uliță din comună. A fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat că era beat mangă. În plus, nici nu avea permis. 

"Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, un tânăr de 27 de ani, din comuna Plopșoru, ar fi condus pe drumurile publice, un ATV neînmatriculat, ce aparține unui bărbat de 32 de ani din aceeași localitate, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, polițiștii au stabilit că acesta nu deținea permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, proprietarul ATV-ului a modificat locul producerii acestuia, până la sosirea organelor de poliție, transportând vehiculul la domiciliul său.

În cauză, polițiștii au întocmit dosa penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul neînmatriculat, fără permis de conducere și de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, precum și modificarea locului accidentului", a comunicat IPJ Gorj. 

Vizualizări: 3,681

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: