Mitrescu, despre cele nouă ore de negocieri cu ministrul Energiei
Nouă ore și jumătate! Atât au durat negocierile purtate miercuri de liderii sindicali din Complexul Energetic Oltenia cu șefii din Ministerul Energiei. Sindicaliștii au obţinut promisiunea unui plus de 25 de milioane de lei la fondul de salarii propus la consultări de managerul Sorin Boza. Liderii sindicali nu au semnat niciun document, pentru că așteaptă soluţii pentru un plus de încă zece milioane de lei.
Reporter: Negocierile au început la ora 11 și s-au terminat la 20.30. De ce au durat atât?
Constantin Mitrescu: Nu voiau să ne dea nimic. Spuneau că nu se poate mai mult decât a propus administraţia, acel plus de 7,8%. La început nu au vrut sub nicio formă. De la administraţie au fost domnul Boza și domnul Bălășoiu. Au spus că atât de poate. Au fost certuri, discuţii. Până la urmă a venit domnul secretar de stat Vișan cu propunerea să crească fondul de salarii cu 25 de milioane de lei. Nu e suficient, pentru așteptările oamenilor. La final a promis ministrul Petcu că se caută soluţii pentru încă 10 milioane de lei.
Rep.: Aţi semnat vreun document?
C.M.: Nu am semnat nimic, au semnat ei pe ce s-au angajat, pe cele 25 de milioane. Noi așteptăm să găsească sursa pentru cele 10 milioane de care a vorbit domnul ministru și după aceea semnăm.
Rep.: În procente, cât înseamnă acești bani?
C.M.: Dacă luăm în calcul și cele zece milioane, cred că ajungem la 12,5%, fată de 7,8% cât a propus administraţia.
Rep.: Presupunând că majorarea va fi de 12,5%, cu cât vor fi indexate salariile, având în vedere că o parte din fond va fi consumată de majorările făcute anul trecut?
C.M.: Asta rămâne să se stabilească în comisia de negociere. Nu știu dacă va fi indexare, cred că cei mai mulţi bani vor fi pentru acordarea de clase de salarizare, în special celor care au clase minime pe funcţii și meserii. Ar putea fi, să zicem, o indexare de 100 de lei la toată lumea și o medie de încă 300 de lei pentru cei care vor primi clase. Dar asta va fi o discuţie în comisia de negociere.
Rep.: Aţi discutat și problema voucherelor de vacanţă?
C.M.: Nu, nu am mai discutat, ne-a interesat fondul de salarii, pentru că voucherele sunt din alt capitol, intră pe cheltuieli și este o problemă pe care o putem discuta aici, local.
Rep.: Sunteţi mulţumit de rezultatul discuţiilor?
C.M.: Semimulţumit. Să vedem ce zic oamenii.