Minor de 13 ani, rănit  în accident rutier. Cine e vinovat

Un adolescent în vârstă de 13 ani a fost implicat într-un accident rutier în localitatea Scoarţa, după ce a traversat strada într-un loc nepermis. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, minorul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Conform informațiilor furnizate de IPJ Gorj, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Bengeşti, conducea un autoturism pe DN 67 în direcția Târgu Cărbunești către Târgu Jiu, când a acroșat adolescentul care traversa strada.

Adolescentul a suferit răni în urma impactului și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto era în posesia permisului de conducere și nu se afla sub influența alcoolului.

În urma accidentului, a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili toate cauzele și circumstanțele accidentului.


 
 

Vizualizări: 1,282

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: