Ministrul Petcu, discuţii cu Directoratul CE Oltenia
Ministrul Energiei, Toma Petcu, va ajunge vineri la sucursala din Işalniţa a Complexului Energetic Oltenia. Petcu va avea discuţii cu Directoratul companiei şi va vedea cum funcţionează grupul 7 după modernizare.
Complexul Energetic Oltenia a investit 23,5 milioane de lei în modernizarea unui grup energetic de la Işalniţa. „Este o investiţie pornită în mandatul domnului ministru, duce la o mare creştere de productivitate. Ca să vă daţi seama, în 24 de ore de funcţionare, acest grup produce aceeaşi cantitate de energie ca anul trecut, dar consumând un tren de cărbune mai puţin. Cu aproape 2.200 de tone de cărbune mai puţin se produce aceeaşi cantitate”, spunea luna trecută Sorin Boza, managerul CE Oltenia. Investiţia va fi amortizată în doar cinci luni.
Petcu intenţiona să participe acum câteva săptămâni la inaugurarea investiţiei, dar un grav accident de muncă din Valea Jiului i-a schimbat programul. (A.A.)