De unde vine și ce înseamnă expresia „Îți dă cu virgulă”!

Limba română este plină de expresii care fac comunicarea mai piperată și, de multe ori, mai incintantă sau de neînțeles pentru anumite persoane. Printre acestea se numără și expresia ”Îți dă cu virgulă”.

Această sintagmă este cunoscută de aproape orice cetățean din țara noastră și este folosită atunci când se dorește a exprima o situație care nu s-a încheiat așa cum se dorea.

”A-ți da cu virgulă” este o asociere de cuvinte care în mod sigur vine din lumea matematicii și face referire la rezultatul unei probleme care nu are un număr fix, par sau impar, și a dat cu virgulă. Altfel spus, rezultatul este nemulțumitor sau poate fi considerat o eroare.

Atât în presa scrisă, cât și în emisiunile de televiziune se aude destul de des această expresie care are un sens peiorativ. Sintagma poate fi folosită în tot felul de situații, atunci când se dorește a scoate în evidență că rezultatul obținut nu a fost cel dorit. Așadar, expresia poate fi utilizată în comunicarea despre viața personală sau pentru a prezenta anumite situații din domenii precum politica, sportul și multe altele.

De exemplu: ”Politicienii au încercat să pună în aplicare noul Cod al Munci, însă le-a dat cu virgulă”. În felul acesta este scos în prim plan faptul că demnitarii una promit și alta fac. Iată, așadar, cum o simplă sintagmă poate defini foarte bine o situație care poate părea complicată.

Nu se știe cu exactitate cum a apărut expresia „a-ți da cu virgulă”, însă se presupune că a fost utilizată pentru prima dată în lumea matematicii. Această sintagmă este utilizată des în jargonul școlăresc, atunci când o problemă nu are rezultatul scontat.

Trebuie precizat că operațiile aritmetice pot avea ca rezultat un număr întreg sau unul zecimal, adică cu virgulă, potrivit dilemaveche.ro. De preferat este ca rezolvarea să aibă un număr fix, fără zecimale, fiindcă altfel poate da senzația că este o eroare. Ca atare, această sintagmă a început să fie folosită și în alte situații acolo unde finalitatea nu a fost pe placul persoanelor în cauză.

În concluzie, expresia ”a-ți da cu virgulă” denotă faptul că o întâmplare nu a avut rezultatul dorit, însă într-un mod oarecum haios.

Vizualizări: 1,637

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: