Minerii, absenţi de la ziua lor

Doar câteva zeci de persoane au participat, sâmbătă, la Ziua Minerului, organizată în dumbrava de la Cîlnic. Anul acesta, de Ziua Minerului, câteva sute de angajaţi au primit deciziile de preaviz. Totodată, cei rămaşi vor încasa şi de această dată cota de cărbune, o facilitate tradiţională în acest sector.

Pe vremuri, sărbătoarea câmpenească aduna mii de persoane, cele mai multe lucrând în minerit. Anul acesta, sărbătoarea a coincis şi cu aprobarea primelor 700 de concedieri. Printre organizatori s-a aflat, şi anul acesta, Constantin Creţan. "Nu e cum era demult, cu miile, dar ne aşteptam să vină măcar o sută, două de participanţi. Angajaţii CEO sunt dezamăgiţi, nu le mai arde de petrecere când stau cu frica zilei de mâine, locurile lor de muncă fiind puse permanent în pericol”, a declarat Constantin Creţan. La Ziua Minerului a fost însă Daniel Dumitru, salariat al UMC Tismana I, care de luni intră în preaviz. "Am aflat că voi fi disponibilizat în urmă cu doar două săptămâni. Eram în concediu când m-au chemat la Resurse Umane şi mi-au arătat pe o ciornă că mai am doi ani până la pensie şi că astfel m-aş încadra în categoria pensionabililor. Într-un cuvânt că trebuie să îmi primesc preavizul de luni şi trei salarii compensatorii. Asta după 29 de ani munciţi în minerit”, a declarat Daniel Dumitru pentru mediafax.ro.

Vizualizări: 958

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: