Mii de tichete sociale pentru nevoiaşii din Rovinari

Câteva mii de persoane nevoiaşe din oraşul Rovinari vor beneficia de tichete sociale din partea autorităților locale. Acestea vor fi acordate pentru sărbătorile pascale, iar cei care vor să obțină acest ajutor vor trebui să depună solicitări în acest sens, dar și niște documente privind veniturile. Valoarea unui tichet este de 60 de lei.

Tichetele sociale vor fi acordate persoanelor al căror venit lunar se situează până în 530 lei/membru de familie. Rovinărenii nevoiași se vor putea înscrie în vederea obținerii tichetelor sociale începând cu data de 7 martie, la Clubul Vârstnicilor. Programul de înscriere este între orele 10.00 și 15.00. Solicitanții vor primi un bon de ordine pe care îl vor folosi în momentul în care va începe distribuirea tichetelor, la data programată.
Solicitanții trebuie să depună și anumite documente: actele de identitate ale membrilor familiei; acte de stare civilă; certificate de naștere pentru copiii sub 14 ani; adeverință de la unitatea școlară în cazul persoanelor majore care frecventează o formă de învățământ; veniturile persoanei singure sau ale familie dovedite cu adeverințe privind salariul; cupoane de pensie, mandate sau taloane. Mai trebuie prezentat și contractul de proprietate al imobilului unde este cazul.

Termen limită pentru depunerea cererilor
Rovinărenii care se încadrează în condițiile de acordare a acestui ajutor trebuie să știe însă că solicitările lor pot fi depuse până în data de 22 martie. Valoarea unui tichet este de 60 de lei, iar numărul acordat per familie este în funcție de componența acesteia. Astfel, pentru familiile formate din 1 sau 2 persoane, autoritățile acordă un tichet social, iar pentru cele compuse din 3-4 membri se acordă două tichete sociale. Pentru familiile compuse din cinci sau mai mulți membri, administrația locală acordă trei tichete sociale. În anul 2016 au fost acordate circa 2.500 de tichete sociale, spun reprezentanții Primăriei Rovinari.

Vizualizări: 2,436

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: