Migranți din Siria și Irak, prinși într-o comună din Gorj
Șase migranți ajunși ilegal din România au fost prinși joi și vineri la Turburea, în județul Gorj.
Totul a pornit după ce polițiștii au văzut o mașină care a schimbat brusc direcția de mers, atunci când șoferul a observat autospeciala poliției.
Potrivit unor surse, polițiști au plecat în urmărirea mașinii, care a oprit după un kilometru, în câmp. Asta se întâmpla joi seara, după căderea întunericului. Mai mulți migranți au coborât din mașină, iar cinci dintre ei au fost prinși în acea seară, de echipajele de poliție chemate în ajutor.
Un al șaselea migrant a fost prins vineri dimineața, după cum a povestit primarul din Turburea, Ion Bîrcă. Acesta spune că irakianul a fost văzut ieșind din curtea unei gospodării. “M-au anunțat oamenii din sat și am mers și l-am prins. L-am luat la mine la magazin, i-am dat să mănânce niște pateuri calde, până a venit poliția. I-am dat și la pachet pâine cu salam, că era flămând. A fost ca în filme, nu mă gândeam să ajungă la noi acești migranți”, a spus Bîrcă.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru trecerea ilegală a frontierei de stat a României.
Cetățenii sirieni și irakieni au venit din Bulgaria și voiau să ajungă în Germania.