„Mica Veneţie” din Târgu Jiu provoacă război între primărie şi constructor

Cele patru blocuri ANL de la marginea Târgu Jiului stau de o săptămână inundate, iar constructorul şi primăria se acuză reciproc pentru situaţia creată. Cel care a realizat blocurile susţine că primăria ar fi trebuit să asigure canalizarea, fără de care inundarea blocurilor este „normală”. Primăria recunoaşte că firma care s-a ocupat de canalizare a dat bir cu fugiţii şi că urmează să fie organizată o altă licitaţie, dar pe de altă parte anunţă că blocurile nu sunt recepţionate şi nu le va prelua decât în bună stare. Apa în blocuri este de un metru, fiind afectate inclusiv încăperile în care sunt centralele termice de bloc. Autorităţile au promis la peste 160 de familii că se pot muta în casă nouă înainte de Paşti, dar deja termenul a fost prelungit cu câteva luni. Deocamdată nimeni nu ştie să spună cine suportă pagubele deloc de neglijat.

Pentru cine nu a ajuns în zona blocurilor ANL de pe strada Narciselor, lângă Cimitirul Municipal, o pereche de cizme pescăreşti ar prinde bine pentru o eventuală „excursie” făcută în zonă. Cam un metru, în medie, măsoară apa acumulată la parterul celor patru imobile aflate în construcţie în zona mlăştinoasă de la marginea oraşului, bălţile apărute la parterul blocurilor fiind atât de adânci încât ar asigura transportul cu barca de la o scară de bloc la alta fără probleme. Boxele care ar fi trebuit repartizate viitorilor chiriaşi, precum şi încăperile în care au fost amplasate deja unele din centralele termice ce vor deservi locuinţele de aici sunt inundate, în apă fiind inclusiv două dintre centralele termice de scară.

Constructorul Păsărin acuză

Reprezentantul uneia dintre firmele care este implicată în lucrările de construire a celor 4 blocuri ANL, Gheorghe Păsărin, care este şi primar PNL al comunei Bâlteni, nu ezită să arate cu degetul spre autorităţile locale pentru situaţia creată. Apa bălteşte la parterul blocurilor de o bună bucată de timp, dar acum s-a agravat şi mai mult, mai ales că locuinţele trebuiau inaugurate peste câteva săptămâni şi nu ar fi fost exclus ca la eveniment să fie prezent şi premierul Victor Ponta, mai ales că era o bună ocazie de a tăia o panglică inaugurală.

Păsărin afirmă că inundarea demisolului blocurilor este „normală” atâta timp cât Primăria Târgu Jiu nu a reuşit să finalizeze lucrările de canalizare, care să preia apa acumulată la fundaţia blocurilor. „Noi, ca şi firme de construcţii, am finalizat reţeaua internă de canalizare a blocurilor, dar dacă apa nu are unde să se ducă, nefiind o reţea dată în funcţiune a cartierului, apa se întoarce pe ţevi şi ajunge la baza blocurilor. Mai şi plouă abundent, nu putem face mai mult de atât. Proiectele sunt respectate la virgulă, nu există abateri din acest punct de vedere”, afirmă Gheorghe Păsărin.

Udrea e de vină?

Primarul din Bâlteni susţine că lucrările de construcţii au început fără ca în zonă să existe infrastructura necesară, Păsărin declarând că fostul ministru al dezvoltării, Elena Udrea, ar fi cerut în mai multe locuri din ţară ca blocurile ANL să fie construite cât mai repede şi finalizate, dacă era posibil, înaintea alegerilor de anul trecut. „S-a greşit că s-a pornit fără să fie făcută mai întâi infrastructura, dar ce să facem dacă o doamnă de a fost şefă la Ministerul Dezvoltării a dorit să raporteze că face ea 10.000 de locuinţe înainte de alegeri? Noi am trecut la treabă că aşa ni s-a cerut. Fără o canalizare în zonă s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, menţionează Gheorghe Păsărin.

Primăria lucrează la canalizare

Un număr de 160 de persoane ar fi trebuit de la 1 Mai să primească repartiţie pentru a se muta în blocurile ANL, dar, conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu, Ramona Evulescu, municipalitatea nu va semna procesul verbal de recepţie a construcţiilor respective până când imobilele nu vor corespunde din toate punctele de vedere, inclusiv al calităţii lucrărilor.

Evulescu menţionează că municipalitatea a trimis echipe de muncitori care să lucreze la reţeaua de canalizare a zonei inclusiv în perioada în care a plouat abundent. „Aceste construcţii nu au recepţia făcută. Primăria le va prelua doar după ce toate problemele vor fi remediate, pe banii constructorilor evident. La partea de canalizare se lucrează inclusiv în aceste condiţii în care la Târgu Jiu plouă de zile întregi”, a menţionat  purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu, Ramona Evulescu.

Nu vor face Paştele în noile locuinţe ANL

Cele patru blocuri ANL sunt finanţate printr-un program Regio, valoarea întregului proiect fiind de circa 60 de milioane de lei, din care aproape 40 de milioane reprezintă contribuţia Uniunii Europene, restul fiind fonduri asigurate de Guvern şi autorităţile locale. Lucrările la cele patru blocuri au început în urmă cu doi ani şi trebuiau finalizate pe 1 aprilie 2013, la două zile de la data limită zona prezentându-se în continuare ca un şantier plin de moloz şi băltoace.

Conform listei afişate de Primăria Târgu Jiu pe site-ul propriu în cursul lunii trecute, cei 160 de beneficiari ai locuinţelor din noile blocuri ANL au fost selectaţi în baza unui punctaj dintr-o listă cu 631 de solicitanţi. Cei mai mulţi dintre aceştia au depus cereri în acest sens în urmă cu 10 ani, vechime cererii aducând mai multe puncte unei persoane care a solicitat o locuinţă ANL.

„Nu pot afirma că până la Paşte se vor putea da spre folosinţă însă până la finele primului semestru cu siguranţă”, a precizat Raul Chiriac, şef Serviciu Investiţii din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

Contractul pentru canalizare a fost reziliat

Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu spun că societatea care trebuia să ducă la bun sfârşit lucrările de canalizare la noile blocuri ANL din zona Narciselor nu s-a mai prezentat pentru a le finaliza. În acest context, contractul a fost reziliat, iar lucrările urmează să fie continuate de o altă societate desemnată prin licitaţie. „Problema cu inundaţiile este de la căminele pe care cei de la Agenţia Naţională a Locuinţei nu le-au astupat şi a intrat apa la subsol, unde nu avea voie să intre apă. Cât despre canalizare, am reziliat contractul cu firma care se ocupa de lucrări pentru că au întârziat foarte mult cu ele, nu au venit la lucru şi scoatem restul la licitaţie. Ar mai fi de făcut pe strada principală legăturile în zona Narciselor”, a declarat Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu. 

Reprezentanţii primăriei susţin că nu s-a făcut nicio plată către firma respectivă, pentru că sunt clauze în contract ca plăţile să se facă după execuţia şi recepţia lucrărilor. Reprezentanţii firmei din Rm. Vâlcea nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere.

Galerie foto


Vizualizări: 222

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: