Medicii tineri, speranța că dispare șpaga din spitale. Cum a reacționat un cardiolog din Târgu Jiu când a primit un plic!
Medicii tineri sunt speranța că șpaga va dispărea din spitale. O dovedesc tot mai mulți doctori tineri care refuză orice "atenție" din partea bolnavilor și care netezesc calea spre normalitate, unde cadrele medicale să-și facă treaba pentru că sunt plătite și nu pentru că primesc ceva în schimb de la pacienți.
Un tânăr cardiolog care își desfășoară activitatea în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu a mărturisit că a fost rugat cu un plic de un pacient. Și l-a refuzat. A mai mărturisit că bolnavii cred că astfel li se acordă mai multă atenție.
"Mi s-a întâmplat să încerce să-mi ofere un plic, nu ştiu cu ce, probabil bani cum se obişnuieşte. Este foarte bine să nu primim şi să încercăm să oprim atitudinea pacienţilor. Se gândesc că dacă dau un plic li se acordă mai multă atenţie. Ar trebui să li se acorde atenţie fără niciun folos necuvenit", a mărturisit medicul cardiolog Alin Feraru, într-un interviu pentru Antena 1.
Faptul că generația tânără de cadre medicale are altă mentalitate e confirmat și de unii târgujieni. "Am fost internată la Pediatrie cu băiețelul și chiar am fost surprinsă să văd că nici doamnele doctor, nici asistentele nu au acceptat absolut nimic. Nici măcar o cutie de bomboane", a spus o femeie. "Culmea este că noi, când ajungem la spital, credem că așa ne luăm biletul spre vindecare. Că dacă dăm un plic cu bani, o să ne fie mai bine. E o iluzie și trebuie să ne scoatem asta din obișnuință. Noi, pacienții să nu mai dăm și medicii să nu mai primească. Așa e normal", a mărturisit o altă târgujiancă.
Potrivit unor centralizări realizate de plaforma graphs.ro, vestea bună este că s-a înjumătățit numărul pacienților care dau spagă în ultimii șase ani. Aceeași sursă precizează că, la nivel national, în luna martie, de exemplu, 1,61% dintre pacienti au spus că au dat șpagă în spitale. Datele au fost culese din formularul transmis pacienților, după externare, de Ministerul Sănătății. Doar că acestea nu ne ajută să vedem o imagine cât mai apropiată de realitate pentru că nu toți foștii pacienți completează aceste formulare de feedback pe care le primesc de la spitale. În acestea, sunt întrebați despre cum au fost tratați în spital, dacă a fost bună mâncarea, dacă au fost nevoiți să cumpere medicamente sau dacă li s-au cerut bani.