Medicii şpăgari din Cărbuneşti au pledat „VINOVAT!”
Cei trei medici ginecologi de la Spitalul de Urgență din Târgu Cărbunești, arestați la începutul anului pentru că luaseră bani de la pacientele pe care le ajutau să nască prin operații de cezariană, au recunoscut ieri faptele de care sunt acuzați, în cadrul procesului pe care îl au la Tribunalul Gorj ei declarându-se vinovați. Dosarul vizează câte două acuzații de luare de mită, anchetatorii neavând cum să dovedească și restul plângerilor pe care le-au primit de la pacientele care au fost nevoite să dea bani pentru că așa funcționează sistemul, recunoașterea faptelor fiind varianta cea mai simplă pentru medicii vizați de acest dosar.
Șeful secției Obstetrică Ginecologie, Aurelian Dobran, medicul ginecolog Dana Uțupanu și medicul anestezist Grigore Dinu au declarat în fața judecătorului de caz că recunosc și regretă faptele pentru care au fost trimiși în judecată. Cei trei au pledat „Vinovat!” și au cerut să fie judecați în baza probelor existente la dosar, după ce, la începutul procesului, magistratul de caz, Laura Mihaela Sarcină, le-a pus în vedere că tot ceea ce declară poate fi folosit împotriva lor pe parcursul procesului. Medicii au povestit pe rând cum au fost primiți banii de la soții pacientelor pe care le-au ajutat să nască prin operații de cezariană, toți trei menționând că nu au cerut la nimeni nici un leu, dar că au primit diferite sume, acestea fiindu-le „vârâte” în buzunare. Ei au precizat că nu au condiționat actul medical niciodată de primirea unor sume de bani.
Banii de prin buzunare și „prețul corect”
De asemenea, cei trei au menționat că aveau asupra lor în momentul flagrantului și alți bani, pe care i-au justificat în mod diferit. Astfel, medicul Dobran a precizat că avea „o sumă” în buzunar pentru că circulă foarte mult cu mașina și o consideră „o sumă de nevoie” în cazul în care ar fi fost implicat în vreun eveniment rutier. La rândul său, Dana Uțupanu a menționat că mai avea peste 3000 de lei asupra ei în momentul flagrantului, bani care proveneau din refinanțarea făcută cu câteva zile înainte a unui credit de nevoi personale.
Și medicul anestezist Dinu a spus că avea câteva sute de lei în buzunar, el menționând că nici măcar nu observase până în momentul flagrantului că primise 200 de lei de la o persoană pe care nu o cunoaște nici în prezent, la audieri el declarând că, cel mai probabil, banii îi fuseseră puși acolo de soțul vreunei paciente fără ca el să fi observat acest lucru.
Toți cei trei medici au menționat că înainte de cele două intervenții chirurgicale care au fost monitorizate de organele de urmărire penală, în baza autodenunțurilor făcute de soții pacientelor, avuseseră pe masa de operație și alte paciente, neprecizând dacă primiseră sau nu bani și în aceste cazuri. „Prețul corect” plătit de paciente era de 1900 de lei, din care 200 mergeau la anestezist, cam ca pe la toate spitalele din zonă, de altfel, 800 rămâneau la Uțupanu, iar restul de 900 zăceau cu zilele prin buzunarele lui Dobran…
Recunosc șpăgile
Fiecare dintre aceștia a afirmat de mai multe ori pe parcursul audierilor că recunoaște învinuirile ce-i sunt aduse, medicii menționând că încă din momentul intrării polițiștilor și procurorilor în incinta spitalului au recunoscut că primiseră bani de la soții pacientelor, lucru care este consemnat și în rechizitoriul înaintat de anchetatori către Tribunalul Gorj. "De remarcat şi susţinerile iniţiale ale celor trei medici inculpaţi care, în momentul intervenţiei organelor de urmărire penală la faţa locului, în 10 ianuarie 2014, au recunoscut că au primit aceşti bani, însă nu pentru că i-ar fi solicitat de la paciente sau ar fi condiţionat operaţia de cezariană de primirea unor sume, ci cu titlu de recunoştinţă - atenţie ante sau postoperatorie - pentru efectuarea în bune condiţii a operaţiei - fapt deosebit de grav care denotă o obişnuinţă a medicilor de a primi sume de bani pentru a-şi îndeplini atribuţiile obligatorii de serviciu, considerând firesc acest lucru", se arată în rechizitoriul înaintat către Tribunalul Gorj.
Anestezistul vrea să revină la muncă
Cei trei medici de la Spitalul de Urgență din Târgu Cărbunești au fost arestați preventiv pe 10 ianuarie, în urma unui flagrant, după trimiterea dosarului lor în judecată către Tribunalul Gorj,la mijlocul lunii februarie, aceștia fiind arestați la domiciliu. La termenul de ieri de la Tribunalul Gorj, medicul Dana Uțupanu a cerut instanței să i se mute arestul la domiciliu de la apartamentul său din Târgu Jiu la domiciliul părinților săi din comuna Stoina, acolo unde se află și băiețelul ei de 4 ani, cu care vrea să fie alături, copilul fiind înscris la o grădiniță din localitatea menționată.
De asemenea, medicul anestezist Grigore Dinu a cerut și el instanței permisiunea de a reveni la locul de muncă, înaintând în acest sens și o adresă a Spitalului de Urgență Târgu Cărbunești, adresă prin care unitatea sanitară menționează că are nevoie de serviciile sale de specialitate. Medicul a menționat că, în plus, are nevoie de bani întrucât trebuie să achite lunar o rată de 1400 de lei și o pensie alimentară de 600 de lei fetiței sale minore rezultată din căsătoria cu fosta soție.
Toți cei trei medici au declarat pe parcursul audierilor că sunt de acord inclusiv să presteze muncă în folosul comunității dacă instanța de judecată va decide și o astfel de pedeapsă, fiecare dintre ei fiind întrebat în parte de către judecătorul de caz.
La finalul audierilor, reprezentantul Parchetului a solicitat schimbarea încadrării faptelor celor trei în baza prevederilor Noului Cod Penal, avocații acestora declarându-se de acord cu cererea respectivă, dar cu mențiunea că doresc să fie aplicate pedepse din vechiul Cod Penal, care sunt considerate mai favorabile pentru clienții lor. Instanța a rămas să se pronunțe asupra tuturor cererilor la un termen viitor, precum și prin încheierea de ședință, deciziile ce vor fi date nefiind unele definitive.