Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

Medici amendați după decesul unui pacient de 16 ani

Doi medici din Târgu Jiu au fost amendați de Direcția de Sănătate Publică Gorj, după ce un copil de 16 ani a murit în spital.

O amendă de trei mii de lei a primit medicul Valentin Neagu. Acesta nu l-a operat pe copil, deoarece este chirurg, dar nu pediatru. Potrivit DSP însă, legea a fost schimbată, iar adolescenții de peste 15 ani pot fi operați și de chirurgii care se ocupă de adulți.

Un alt medic amendat este Liliana Puiu Crăciun. Amenda este tot de trei mii de lei, pentru date incomplete în fișa de la Unitatea de Primiri Urgențe.

Reamintim că băiatul de 16 ani a ajuns în spital cu peritonită. Medicii de la Târgu Jiu au decis să îl transfere la Craiova, acolo unde există chirurgi pediatri, dar ambulanța de la Târgu Jiu nu avea medic. A fost chemată o ambulanță de la Craiova, numai că starea băiatului s-a agravat. Adolescentul a murit cu zile, spune sora lui.

Vizualizări: 2,267

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: