Măsurile CEO pentru evitarea unui nou val de concedieri

Complexul Energetic Oltenia a trimis în teritoriu notificări pentru concedierea colectivă a 1.964 de persoane, dar lista rămâne deschisă până la 2.133 de salariaţi notificaţi la AJOFM Gorj, anunţă Ion Ruşeţ, şeful Departamentului Relaţii cu Comunitatea. În notificarea de concediere colectivă, CEO comunică atât criteriile care stau la baza actualelor concedieri, dar şi măsurile pentru evitarea altora. Printre acestea, trecerea la programul de 12 ore şi închiderea unor capacităţi de producţie.

Angajaţii CE Oltenia care întrunesc condiţiile de prepensionare sau care se pensionează la cerere au primit preavizele, cu aplicabilitate din data de 1 mai, adică de vineri. Data la care vor avea loc concedierile este 2 iunie. „La fiecare subunitate, în cursul dimineţii s-a prezentat un reprezentant al Direcţiei de Resurse Umane, care împreună cu responsabilul entităţii de la subunitatea respectivă şi conducătorul unităţilor, a prezentat preavizele celor care sunt afectaţi de această măsură. La ora la care discutăm s-au trimis în teren preavize pentru 1.964 de salariaţi. Atât a reieşit în urma discuţiei şi analizei cu sindicatele pe criteriile pe care le-am stabilit de comun acord. Lista rămâne deschisă pentru toţi doritorii care vor pe bază de voluntariat să se înscrie în acest program. Luni, de exemplu, au fost 4 persoane care au solicitat să fie înscrise în acest program”, a spus Ion Ruşeţ, şef departament în CE Oltenia.

Cei care aveau şi pensie nu primesc plăţi compensatorii

CE Oltenia a trimis vineri, 24 aprilie, către ITM şi AJOFM, notificarea privind decizia de aplicare a măsurii de concediere colectivă. Potrivit notificării, care se referă la 2.133 de salariaţi, vor pleca acasă 233 de la TESA, 56 personal operativ, 244 conducători formaţie de lucru şi 1.620 de muncitori. Vor fi încetate contractele pe perioadă determinată, dar şi detaşările de la alte unităţi, cu excepţia celor care au dat terenuri pentru extinderea activităţii miniere. Vor înceta contractele de muncă ale celor care cumulează pensia cu salariul, fără plăţi compensatorii, dar şi a celor care au şi alt contract de muncă. Vor pleca acasă şi cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare până la data de 31 decembrie 2017.

Potrivit notificării, acolo unde pe listă apar soţ şi soţie, doar unul va fi concediat, cel cu venitul cel mai mic sau la alegerea acestora. Excepţie fac cazurile în care ambii soţi îndeplinesc condiţiile de pensionare la 31 mai 2017. Vor fi feriţi de concediere, pe cât posibil, salariaţii care sunt unici întreţinători de familie, care au în întreţinere persoane cu handicap sau cei care au soţ/soţie decedaţi în accident de muncă. Programul de concediere este aplicabil şi persoanelor cu funcţii de conducere ori liderilor de sindicat, se arată în notificare.

Gârjoabă a primit preavizul

Sindicalistul Corneliu Gârjoabă a primit şi el preavizul însă spune că nu l-a semnat. Gârjoabă este inginer la mina Tehomir din cadrul sectorului Jilţ Sud. Liderul sindical a spus că, în cazul său, concedierea se face ilegal de administraţie pentru că este protejat de Codul Muncii, pentru că are funcţie în sindicat. „Am primit preavizul, am scris pe el că „Se face o eroare gravă. Se încalcă articolul 60 litera g. Justiţia îşi va spune cuvântul!” Aşa am scris pe preaviz. Eu sunt protejat de Codul Muncii, cu mandat. Ca Medinţu. Cum are el mandat, aşa am şi eu. El are din partea administratorilor, eu am din partea oamenilor. Acum sper să mă odihnesc vreo 8 luni, să-mi încarc bateriile şi revin, pentru că articolul 60 interzice concedierea. Le-am făcut adresă scrisă şi lor, şi celor de la ITM, şi o să mă cadoneze ei cu un concediu de vreo 8 luni. Eu o să le mulţumesc frumos, o să le iau banii, asta e viaţa, şi vin înapoi la serviciu. După aia mă dau iar afară, îi dau şi eu pe ei, cât or fi ăştia aşa vor decurge lucrurile”, a declarat Corneliu Gârjoabă.

Sindicalistul a fost critic şi în ceea ce îl priveşte pe directorul Direcţiei de Pază şi Protecţie a CE Oltenia, Ion Răuţ. „Răuţ îndeplineşte sigur condiţiile de prepensionare pentru că el a lucrat peste 10 ani, dacă nu 15, în Securitate şi acolo e grupa a I-a, zero, se ia an pe an. I-au mai dat şi ordonanţa şi a luat 43.000 lei, i-a băgat în buzunar, e menţinut ilegal că a pierdut la Craiova procesul de integrare în complex, de fratele Ciurel. Asta este, cine poate oase roade”, a comentat Gârjoabă.

Cum vor fi evitate alte concedieri

CE Oltenia arată în notificare că situaţia va fi în continuare complicată, pentru că tarifele din piaţa de energie vor continua să scadă în 2015, costurile certificatelor de CO2 vor fi în creştere de la 6 euro/certificat în 2014, la 8 euro în 2015 şi 24 de euro în 2025, iar pentru următorii trei ani compania are rate şi comisioane de rambursat de 830 milioane de lei.

Pentru a evita noi concedieri, compania şi-a propus: reducerea timpului de folosire a utilajelor de tip CDS sau BRS în complexele de excavare-transport; reducerea activităţii de exploatare a cărbunelui şi de producere a energiei electrice prin oprirea sau închiderea capacităţilor ineficiente; reorganizarea programului de lucru în cadrul unităţilor miniere prin trecerea de la 3 la 2 schimburi, respectiv de la 8 ore pe schimb la 12 ore pe schimb; trecerea în conservare a unor mijloace fixe, etc. Esenţială este, susţine compania, adoptarea de către guvern a unei strategii energetice şi schimbarea legislaţiei care reglementează piaţa de energie.

Vizualizări: 191

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: