Măsura luată după accidentul de la Roșia
După accidentul din Cariera Roșia, oficialii Complexului Energetic Oltenia au transmis că s-a dispus reinstruirea șoferilor care transportă minerii la muncă. Asta pentru că ei consideră că viteza ar fi una dintre cauzele accidentului în care au fost răniți trei mineri și șoferul autospecialei care îi ducea către un excavator.
Întrebat dacă drumul din carieră este sigur pentru mineri, Cosmin Trufelea, membru în Directoratul CEO, a declarat: „Eu spun că da. E balastat și compactat”.
Acesta a mai declarat că a stat de vorbă cu doi dintre minerii care se aflau în autospeciala care a intrat în banda transportoare. În carieră, viteza nu trebuia să fie mai mare de 5km/h. „Am stat de vorbă cu doi angajați care au continuat munca în carieră. Noi avem pe fiecare drum indicatoare cu 5 kilometri pe oră. Din punctul meu de vedere, conducătorul auto nu a adaptat viteza la condițiile atmosferice de la ora respectivă. Este un angajat al firmei prestatoare. Am dispus să se reinstruiască suplimentar după acest accident. Toate măsurile să se respecte. Avem personal pe fiecare schimb, cum am luat măsurile după acum un an. Suplimentar, vom reface instruirea șoferilor care intră în carieră și voi avea toleranță zero pentru că trebuie să avem o disciplină inclusiv a celor care prestează pentru CEO”, a declarat Cosmin Trufelea.
După tragedia de la Jilț Sud, din ianuarie anul trecut, când trei mineri au murit după ce tancheta în care se aflau s-a răsturnat, compania a suplimentat numărul de mașini care duc salariații la muncă.
Și la Cariera Roșia, au fost aduse încă patru mașini. „Am suplimentat necesarul de mașini în toate carierele. Inclusiv la Roșia s-au adus patru mașini. Au fost aduse anul trecut. Mașina respectivă era de două luni în carieră”, le-a mai spus Trufelea jurnaliștilor.
După accidentul de la Cariera Roșia, au fost deschise mai multe anchete care urmează să stabilească exact cum s-a petrecut evenimentul. Cei trei mineri răniți nu au rămas internați în spital. Șoferul a fost operat și este în stare stabilă, în secția Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, având o fractură la un picior.