Mașina unei firme, avariată de un șofer beat
Un șofer băut s-a suit joi la volanul mașinii unei firme, pe carea avariat-o DC 38 B Hurezani. Un alt salariat a auzit zgomotul și a sunat poliția.
“Cu ocazia intervenției la fața locului, polițiștii au stabilit că, în timp ce apelantul se afla în interiorul unui modul de locuit, deținut de societatea comercială al cărui angajat este, situat pe raza comunei Hurezani, a auzit un zgomot, iar când a verificat integritatea autoturismelor societății, a observat că unul dintre autoturisme prezenta avarii, iar conducătorul auto a părăsit locul faptei”, a comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj.
În urma verificărilor efectuate, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au identificat conducătorul auto responsabil de producerea evenimentului rutier, în persoana unui bărbat de 49 de ani, din comuna Hurezani, care a condus autoturismul, pe DC 38 B Hurezani, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care se află sub influența alcoolului.