Masa de Crăciun a nevoiaşilor, în atenţia Primăriei Rovinari
Administraţia locală din Rovinari s-a asigurat din timp că cetăţenii din oraş vor avea ce trebuie pe masă de Crăciun. Şi anul acesta autorităţile locale acordă tichete sociale familiilor cu resurse financiare reduse, dar şi pachete cu dulciuri pentru cei mici. În această perioadă se primesc cereri, urmând ca tichetele să fie acordate în baza unui bon de ordine.
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, primăria şi Consiliul Local Rovinari acordă tichete sociale şi pachete cu dulciuri persoanelor singure şi familiilor domiciliate în Rovinari, al căror venit este de până la 530 lei/lună/membru de familie. Înscrierile se efectuează la Cantina de Ajutor Social de pe Strada Muncii, începând cu data de 13 octombrie. Beneficiarii vor primi un bon de ordine pe care îl vor prezenta la ridicarea tichetelor în data menţionată pe acesta. “Primim solicitările timp de o săptămână şi ceva, după care, în baza cererilor, vom face procedura de licitaţie, astfel încât să ne încadrăm până în decembrie. Valoarea unui tichet social va fi, probabil, de 60 de lei”, a declarat Laurenţiu Chivu, viceprimarul oraşului Rovinari.
Acte necesare pentru solicitarea sprijinului
Pentru acordarea pachetelor cu produse alimentare, solicitanţii vor trebui să completeze un formular şi o declaraţie pe propria răspundere şi vor depune actele doveditoare, după cum urmează: copii după cărţile de identitate ale tuturor membrilor familiei peste 14 ani; copii după certificatele de naştere; copie după certificatul de căsătorie; acte doveditoare de venituri: adeverinţe de salariat cu salariul net aferent lunii anterioare, copii cupoane pensie, copii cupoane alocaţii de stat sau extras de cont, copii mandate poştale, dispoziţie de şomaj, alte acte doveditoare a veniturilor; adeverinţe de elev sau student pentru persoanele peste 18 ani care frecventează o formă de învăţământ. Titularul cererii va depune în copie dovada spaţiului de locuit pentru el şi familia sa (contract de vânzare-cumpărare, contract de închiriere, contract de comodat).
Familiile de până în 2 membri vor primi 1 tichet social, la cele compuse din 3-5 membri vor fi acordate 2 tichete sociale iar la cele care numără peste 5 membri vor fi acordate 3 tichete sociale.