„Martor mincinos” achitat în dosarul fostului şef de post de la Urdari
Verdict favorabil obținut de fiul unui pădurar din Urdari acuzat de procurori de comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Daniel Radu Manolache a fost trimis în judecată în decembrie 2016 pe considerentul că nu le-ar fi spus anchetatorilor tot adevărul, iar după un an de procese la Judecătoria Târgu Jiu, acesta a obținut achitarea pe care o spera încă de la început.
Inculparea sa are legătură cu unul din cele două dosare care l-au vizat pe Nicu Pasăre, fost șef al postului de poliție din Urdari. Acesta a fost inculpat într-un dosar împreună cu colegul său Ion Daniel Morie, de la Rovinari, dosar în care au fost achitați și ei în cursul anului trecut. Procurorii îi acuzau că în timpul unei anchete ce viza furtul de lemne din pădure, cei doi i-ar fi favorizat pe hoți și i-ar fi lăsat să scape, dovedindu-se la proces că, de fapt, nu a fost deloc așa.
Hoții, frații Bebe Rică și Puiu Tauru, au și primit condamnări pentru faptele lor. În momentul în care au fost prinși în pădure cu căruța cu lemne tăiate ilegal, aceștia au devenit agresivi cu polițistul Pasăre și cu cei care îl însoțeau, inclusiv cu pădurarul Manolache și cu fiul acestuia. Băiatul, Daniel Radu Manolache, a refuzat pe parcursul cercetărilor să depună plângere împotriva celor doi, considerând că nu i s-a întâmplat ceva grav încât să fie nevoie să îi reclame pe aceștia. Procurorii au dus însă ancheta până acolo încât l-au acuzat pe el de mărturie mincinoasă, lucru care, după cum a decis acum instanța, din nou nu s-a dovedit adevărat. Verdictul magistraților gorjeni nu este definitiv și poate fi atacat cu apel de către procurori, caz în care procesul se va relua anul acesta la Curtea de Apel Craiova.