Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.

 

(închide)

Ca-n filmele cu mafioți: Stropit cu benzină, lovit cu pistolul, sufocat cu sacul de plastic!

Condamnare în primă instanță pentru doi gorjeni care acum trei luni au terorizat un bărbat ca în filmele cu mafioți. Mihai Ionel Șerban și Costel Ghiocel au fost condamnați pentru lipsirea de libertate a lui Dumitru Culin. L-au legat cu bandă adezivă de scaun, i-au pus pistolul la cap, l-au amenințat cu bâta de baseball, au turnat benzină pe el, i-au băgat capul într-un sac de plastic. După o noapte de teroare, Culin a fost lăsat să plece. Agresorii au fost condamnați la închisoare. Sentința pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești pe 21 decembrie poate fi atacată.

Dumitru Culin este din comuna gorjeană Târgu Logrești. Pe 1 octombrie 2017, la ora 5.00 dimineața, se ducea la poliție pentru a depune plângere, după o noapte de coșmar. Avea hainele îmbibate de benzină și era plin de sânge.

Mihai Ionel Șerban îl contactase în jurul orei 23.30 pentru a-l ruga să meargă la el acasă, pentru a împinge o mașină. Ajuns acolo, a aflat că vecinul îl suspecta de fapt că a furat doi porci de la mama sa, cu trei săptămâni înainte.

Teroarea a fost premeditată

Culin a relatat instanței că a fost legat de un scaun cu bandă adezivă tip scotch, amenințat cu un pistol și lovit cu pistolul respectiv în zona frunții. El nu vrusese să intre în casa respectivă, pentru că i se spusese că merg undeva să împingă o mașină. A fost băgat cu forța de cei doi și dus în bucătărie, unde a fost întrebat dacă el a furat porcii.

După puțin timp, Șerban a scos dintr-o plasă saci din plastic, o sticlă de 0.5 litri cu benzină, o bandă tip scotch și coliere din plastic. Ghiocel a lovit victima cu pumnii în cap, iar Șerban a scos din buzunar un pistol, cu mânerul căruia l-a lovit pe Culin în zona capului. După aplicarea loviturilor, Șerban i-a dat un șervețel din hârtie ca să se șteargă de sângele ce începuse să-i curgă din zona capului.

Între timp, în cameră a intrat mama lui Șerban, care i-a spus fiului său că nu este bine ce face. Șerban și Ghiocel și-au continuat numărul, punându-l în genunchi. Șerban i-a pus pistolul la tâmplă, apoi i l-a dat lui Ghiocel să-l țină, timp în care înfășura brațele victimei cu bandă adezivă.

Teroarea nu s-a oprit aici, Culin fiind așezat pe un taburet, având mâinile legate cu bandă adezivă, iar Șerban i-a pus peste cap și gură un sac de plastic de culoare verde (sac menajer), trăgând de folia acestuia. Sacul a fost scos de pe capul victimei de același Șerban, la insistențele lui Ghiocel, speriat de turnura pe care o luaseră faptele.

Șerban nu s-a oprit însă, a luat sticla cu benzină și a început să îl stropească pe haine, afirmând că îi va da foc, dar fără a se apropia cu brichetă sau chibrituri aprinse. A deschis însă fereastra, lângă care a fumat o țigară. În final, Culin a primit termen trei zile pentru a afla cine a furat porcii, fiindu-i promisă pentru aceasta suma de 10.000 lei, după care a fost lăsat să plece pe jos spre casă.

Polițiștii au găsit în mașina și în casa lui Șerban bâta de baseball, trei coliere din plastic de culoare neagră, PET-uri conținând produs petrolier cu miros specific de benzină, o rolă de saci menajeri din plastic de culoare verde, o rolă de bandă adezivă începută, dar și pistolul care era din categoria armelor neletale (cu gaze), marca Walther P22, calibru 9 mm, cu seria de identificare ștearsă, având mâner colorat tip camuflaj și un încărcător aferent cu două cartușe nepercutate de 9 mm. Arma ar fi fost cumpărată de la o cunoștință din București, cu 100 de euro, deși Șerban știa că nu are acest drept, mai ales că poliția îi mai confiscase în trecut două arme.

Pedepse mici, după ce au recunoscut și regretat fapta

Interesant este că agresorul Șerban a obținut o caracterizare pozitivă de la primăria din localitate, pentru a convinge instanța că nu este un pericol social. Mai mult, a încercat să sensibilizeze instanța cum că are doi copii care îl așteaptă acasă de sărbători, cei mici știind că tatăl lor este la spital, nu în arest preventiv. O altă scuză folosită a fost aceea că a vrut doar să-l sperie pe Culin. De asemenea, a depus la dosar acte medicale din care rezultă unele probleme de sănătate. Șerban a fost de acord și cu plata în solidar a unei despăgubiri de 2.000 de euro. Și-a regretat fapta și a arătat că avea un loc de muncă stabil în Germania, fiind sprijinul financiar al familiei.

Și Ghiocel și-a recunoscut faptele. El nu a fost în arest preventiv în această perioadă, ci sub control judiciar. Vrea și el să își despăgubească victima, dar nu a putut lucra în aceste luni care au trecut de la incident, deoarece trebuie să se prezinte zilnic la poliție la ora 9.00 și nicio firmă nu acceptă să înceapă programul după această oră. Ghiocel a mai avut în trecut probleme cu legea, dar nu a mai comis infracțiuni în ultimii șapte ani. Și acesta are un copil minor în întreținere.

În ultimul cuvânt la care au avut dreptul în fața instanței, Șerban a spus că nu a avut intenția de a-i face rău vecinului și că regretă nespus cele întâmplate, iar Ghiocel a cerut a doua șansă, întrucât dorește să fie lângă familia sa și să-și găsească un loc de muncă, menționând că regretă foarte mult cele întâmplate.

PEDEPSE

Povestea, așa cum a fost spusă de Culin, a fost mai întâi parțial negată de cei doi agresori, dar mai apoi confirmată. Instanța a ținut cont, în pronunțarea pedepsei, de această recunoaștere a faptelor, dar nu a trecut peste atitudinea inumană a celor doi din noaptea cu pricina. Șerban a fost condamnat la 2 ani și 7 luni cu executare și a rămas în arest preventiv, iar Ghiocel a fost condamnat la 2 ani și 20 de zile, în cazul luni fiind menținut controlul judiciar. Instanța a admis daunele morale de 2.000 de euro cerute de Culin, cu care și inculpații au fost de acord. Dumitru Culin are 53 de ani, Șerban 31 de ani, iar Ghiocel 37 de ani.

Vizualizări: 6,793

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: