Mario Găman e mândru de echipa din Cărbunești
Gilortul Târgu Cărbunești mai are de jucat doar un meci în acest an după care echipa gorjeană va intra în vacanță. Evoluția din ultimele etape a echipei a fost oscilantă dar ultima victorie din meciul cu CSO Filiași l-a satisfăcut pe antrenorul Mario Găman care s-a declarat mândru de elevii săi.
Cu un lot redus numeric, după ce în ultima săptămână jucătorii au umplut infirmeria, Gilortul a reușit o surpriză impunându-se în fața echipei din Filiași. Calotă, Boboc, Gheorghe și Dănăricu s-au confruntat cu probleme medicale. Presat de accidentări, Mario Găman i-a forțat pe Avramescu, incomplet refăcut după accidentarea suferită la sfârșitul lui august, și pe Dogaru, cu glezna umflată după o accidentare ușoară la antrenament.
Gazdele au dominat de la un capăt la altul partida și au lăsat foarte puține șanse filieșenilor să se apropie de poarta apărată de Oprița. Determinarea, dăruirea și atitudinea jucătorilor săi l-au făcut mândru pe antrenorul Găman de echipa sa: „O victorie superbă, pe deplin meritată, mai ales în condițiile în care în săptămâna premergătoare jocului am pierdut 4 jucători importanți. Felicitări jucătorilor pentru ambiție și dăruire! Băieții au respectat planul tactic, au jucat cu determinare și rezultatul s-a văzut pe tabelă. Au arătat ca o echipă puternică. Sunt mândru de acești băieți!”
Gilortul Târgu Cărbunești va disputa ultimul meci înainte de pauza de iarnă împotriva formației satelit a ACS Viitorul. Partida va avea loc vineri, 2 decembrie, de la ora 14:00, pe Baza Sportivă de la Bustuchin.