Marin Golea: Este o conjuraţie împotriva clubului Pandurii
Curtea de Apel Craiova a suspendat miercuri procesul prin care clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu a acţionat în instanţă membrii asociaţi pentru neplata contribuţiilor la care s-au angajat. Pandurii a câştigat anul trecut procesul cu asociaţii, la Tribunalul Gorj, dar aceştia au înaintat apel la Craiova, care s-a amânat timp de mai multe luni.
Decizia Tribunalului Gorj din 12.07.2018 stabilea obligaţia ca membrii asociaţi să îşi achite cotizaţiile la care s-au angajat, astfel: „pârâtele să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând contravaloarea cotizaţiei cu dobânda legală şi indicele de inflaţie după cum urmează: Complexul Energetic Oltenia SA - 6.398.608,88 lei, Consiliul Local Tg Jiu - 2.090.028,93 lei, Consiliul Judeţean Gorj - 512.303,65 lei, Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia - 414.525,03 lei. Respinge acţiunea faţă de pârâta ARTEGO SA”.
În total, suma pe care Pandurii o are de primit, conform deciziei instanţei gorjene, se ridică la aproximativ două milioane de euro. De atunci apelul părţilor a fost amânat la mai multe termene, iar acum suspendat până la judecarea unei cereri de intervenţie în dosar depusă de o altă parte.
Este vorba de Asociaţia Sportivă Fotbal Club Progresul București, al cărei reprezentat, Napoleon Tudor Spartacus Iacov, în calitate de intervenient în numele altei persoane, a depus cerere de intervenție accesorie în favoarea Consiliului Local Târgu Jiu și a Consiliului Județean Gorj.
Proces suspendat pentru zece zile la Curtea de Apel
Administratorul special al clubului Pandurii, Marin Golea, consideră că este vorba de acţiune comună a membrilor asociaţi, un complot împotriva echipei de fotbal pentru a îngreuna situaţia şi aşa destul de dificilă a pandurilor: „Nu mă aşteptam la suspendarea procesului, mă aşteptam ca până la acest termen să se fi judecat apelul făcut de către conducătorul clubului de fotbal feminin Progresul Bucureşti, Iacov Napoleon Spartacus, dar acesta a depus în ultima zi apelul şi Curtea a fost nevoită să suspende procesul până la judecarea apelului depus de către acest Iacov. Sunt proceduri care se respectă, suntem nevoiţi să aşteptăm acum până când se judecă”.
Totuşi această situaţie nu poate dura mult timp, Marin Golea sperând ca în termenul de zece zile Curtea să finalizeze acest apel: „Eu mă gândesc că va fi soluţionat apelul acestui individ în termenul de zece zile. Anticipez că va mai fi o cale de atac. Clubul funcţionează din ce în ce mai greu, pentru că avem conturile blocate de către ANAF, în ideea în care au gândit ai noşti conducători ai ANAF de la Gorj că, dacă noi executăm asociaţii, să fie siguri că încasează și ei sumele datorate de club”.
Golea spune despre Iacov că este implicat şi în alte procese. „Se vede că este o conjuraţie împotriva clubului Pandurii. Am fost la o întâlnire a conducerii federaţiei cu cluburile de liga a doua şi am discutat cu preşedintele Răzvan Burleanu care mi-a spus că acest om, Iacov, are o înclinaţie către a face acţiuni în justiţie oricui. Cu FRF are patru astfel de acţiuni, chiar a deschis acum recent o acţiune că FRF ar fi plătit o factură de curent prea mare în una din lunile anului trecut. Omul a fost găsit de cineva, pentru că nu ar avea nici un interes să facă aceste acţiuni, deci a fost găsit tot pentru a destabiliza activitatea clubului Pandurii”, a spus Marin Golea la Radio Infinit.
Procesul de la Curtea de Apel se va relua la un nou termen după ce se va judeca şi apelul depus de Iacov Napoleon Tudor Spartacus, care a făcut o intervenție accesorie în favoarea Consiliului Local Târgu Jiu și a Consiliului Județean Gorj.