Marciuc: Carierele din zona Jilţ, blocate în două luni
Liderii sindicatelor din minerit avertizează că, în zona Jilţ, nu mai există front de lucru decât pentru circa două luni. Asta întrucât hotărârea de expropriere în baza Legii 255 se lasă aşteptată. Semnalul de alarmă a fost tras şi de către primari în şedinţa care a avut loc ieri la sediul Sucursalei Diviziei Minieră (SDM). În zona Jilţ compania nu a reuşit să se înţeleagă cu proprietarii, astfel că ei pot fi despăgubiţi, dar cu sume mai mici, prin Legea 255. Liderii locali ai PSD promit de un an că se rezolvă dar până acum au făcut nimic.
Sindicalistul Adrian Marciuc spune că activitatea de la Jilţ Nord este la un pas de blocare din cauza exproprierilor. „Toată zona Jilţ are probleme pe exproprieri. Aşteptăm cu toţii legea. Ni s-a promis şi de la Guvern că se vor aproba normele pentru Cariera Jilţ Sud, Jilţ Nord şi Roşia, din câte ştiu eu. Ne-a promis şi ministerul, aşteptăm. Sunt probleme foarte mari. La Jilţ Nord mai funcţionează doar trei excavatoare din şapte. Din câte am discutat cu directorul de acolo, doar două-trei luni mai există front de lucru, după care ne vom bloca total”, a declarat Marciuc. Şi Vili Pasăre, primarul de la Dragoteşti, s-a plâns că problemele din zona Jilţ se agravează de la o zi la alta. Acesta spune că trebuie găsite soluţii întrucât închiderea carierei Dragoteşti a lăsat fără pâine zeci de familii, din zonă. Gabriel Căldăruşe, liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia, mizează pe înţelegerea primarilor. „Probleme cu exproprierile sunt în toate zonele miniere. Sper să fie rezolvate, încă mai sper să fie dată şi legea aceea cu toate că am semne de întrebare. Sper măcar să existe colaborare între primării şi conducerile subunităţilor. Cred că această lege întârzie pentru că punctul de vedere din partea de ministerului Justiţiei nu corespunde cu cel al CEO”, a declarat Căldăruşe.