Manta cere reducerea emisiilor de carbon în locul închiderii termocentralelor
Zece din cele 12 grupuri energetice pe cărbune ale Complexului Energetic Oltenia vor fi închise până în 2027, potrivit unui document al guvernului. În cel mai fericit caz vor rămâne cinci grupuri, așa cum a propus CE Oltenia în planul de restructurare.
Deputatul PSD Gorj, Claudiu Manta, i-a cerut ministrului liberal al Energiei, Virgil Popescu, să spună de nu s-a mers pe dezvoltarea tehnologiei de captare a carbonului, în loc să se apeleze la soluția închiderii termocentralelor.
„Mai multe organizații europene și mondiale din domeniu, printre care Agenția Internațională pentru Energie (AIE) și Grupul Internațional de Experți în Evoluția Climei (IPCC) recunosc rolul pe care tehnologia de captare și stocare a carbonului CCS) îl joacă în combaterea schimbărilor climatice. De altfel, ca urmare a cercetărilor intensive din acest domeniu, în lume există deja peste 50 de mari unități de producere a energiei electrice dotate cu instalații ce utilizează tehnologia CCS și care reduc nivelul de emisii de gaze cu efect de seră cu aproximativ 90%”, sunt argumentele deputatului Claudiu Manta.
Acesta cere Ministerului Energiei să comunice ce demersuri concrete a făcut pentru implementarea și utilizarea acestei tehnologii în România. “De asemenea, doresc să fiu informat dacă s-a inclus vreun proiect ce vizează implementarea și utilizarea tehnologiei CCS la Complexul Energetic Oltenia (CEO) în Planul de Reziliență și Redresare Economică sau în Fondul de Modernizare. De ce se dorește direct restrângerea activității și chiar închiderea exploatărilor de cărbune și a termocentralelor, mai înainte de a se încerca a le face compatibile cu obiectivele globale în privința mediului înconjurător și a schimbărilor climatice?”, este mesajul parlamentarului PSD.
Acesta mai întreabă dacă există vreun studiu prin care s-a estimat impactul social și economic al deciziilor luate, privind închiderea termocentralelor. (A.A.)